Necesitate

Primăria Suceava caută terenuri pentru amenajarea de noi cimitire

Lipsa locurilor de înmormântare în cimitirele existente determină municipalitatea suceveană să caute terenuri libere care se pretează pentru amenajarea de locuri de veci.
În această problemă sunt vizate în principal cartierele Obcini și George Enescu, unde lipsa locurilor de înhumare a devenit destul de acută, dar și cartierul Burdujeni, unde a fost identificat deja un teren.
„O problemă importantă cu care ne confruntăm în ultima perioadă este lipsa locurilor de înhumare în cimitire. Sunt cartiere care nu au cimitire sau în care acestea din urmă sunt pline, nemaiexistând locuri de înhumare”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
În cazul cartierelor Obcini și George Enescu, municipalitatea suceveană nu deține terenuri care s-ar preta amenajării de cimitire, încât soluția trebuie căutată în altă parte.
„Vom încerca, la fel cum am procedat și în cartierul Ițcani, să transferăm suprafețe de teren de la Agenția Domeniilor Statului către primărie, pentru a amenaja un cimitir și pentru cartierele Obcini și George Enescu, pentru că distanța până la cimitirul Pacea este cam mare”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Solicitări pentru înființarea de noi cimitire s-au primit și de la bisericile din cartierul Burdujeni, însă, pentru acestea a fost identificată o suprafață de 3 hectare de teren pe Dealul Mănăstirii, în apropierea noului cartier al „Tinereții”.
În vederea amenajării acestor noi cimitire, în proiectul bugetului local au fost prevăzute fonduri de câte 100.000 de lei, bani necesari întocmirii studiilor de amplasament.
„Este o prioritate a perioadei următoare, să găsim teren și să amenajăm noi locuri pentru înhumare. La fel ca la Ițcani, cimitirele vor fi ale primăriei, iar cultelor existente, în funcție de numărul de enoriași, le vom a atribui suprafețe distincte”, a explicat șeful municipalității sucevene.

Recomandări

Prezență modestă la Primăria Suceava, în prima zi de plată a taxelor și impozitelor locale. Dările se pot achita și în tranșe

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora