Factură

Primăria Suceava, bună de plată cu un milion de euro pentru gazul consumat de Termica astă-iarnă

Primăria Suceava trebuie să achite suma de 4.225.370,66 de lei pentru cantitatea de gaze naturale consumată de Termica Suceava în primele luni din sezonul rece 2013-2014. Decizia a fost luată recent de Tribunalul Suceava și este executorie, chiar dacă Primăria mai are drept de apel.
Această sumă s-a adunat conform facturilor emise în perioada 10 octombrie – 10 decembrie 2013, din care 4.161.673,44 de lei reprezintă contravaloare gaze naturale, iar 63.697,22 de lei sunt penalitățile de întârziere aferente, calculate până la data de 11 februarie 2014.
Primăria Suceava a ajuns în situația de a plăti facturile de la Termica după ce Consiliul Local a garantat în toamnă că va plăti gazul consumat pentru asigurarea căldurii și apei calde din municipiul Suceava.
Aceasta a fost una dintre condițiile impuse de E.ON pentru a continua să furnizeze gaz metan către Termica, ca urmare a faptului că societatea de termoficare din Suceava era în insolvență și adunase deja datorii de aproape 3 milioane de lei.
Dacă reprezentanții E.ON vor pune în aplicare hotărârea judecătorilor de la Tribunal, Primăria Suceava va fi executată silit. La rândul ei, pentru a recupera suma de 4.225.370,66 de lei pe care o va plăti către E.ON, Primăria Suceava va fi nevoită să se înscrie la masa creditorilor de la Termica, pe o listă care cuprinde și mai mulți agenți economici.
În total, Termica Suceava are datorii de circa 53 de milioane de lei, principalul creditor fiind Unicom Holding, firma care a livrat cărbune către societatea de termoficare și nu și-a mai văzut o mare parte din sumele de bani prevăzute în contract.

Recomandări

Luni se deschide licitația locurilor de parcare nominale pentru locatari de pe încă 10 străzi din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Peste 7,5 milioane de lei, excedent de anul trecut al municipiului Suceava, se vor folosi în acest an pentru dezvoltare și fond de rezervă