Municipalitatea suceveană are de recuperat o sumă uriașă, din taxe și impozite, atât de la persoanele fizice, dar mai ales de la cele juridice.
Mai exact, datoriile sucevenilor către bugetul local au ajuns la impresionanta sumă de 520 de miliarde de lei vechi, care include atât taxele și impozitele pentru anul în curs, până la finele lunii septembrie, cât și restanțele, unele vechi de ani de zile.
Pentru că mai sunt doar câteva zile în care sucevenii mai pot achita a doua tranșă a impozitelor și taxelor locale pe anul în curs fără a li se percepe majorări sau penalități, primarul Ion Lungu a lansat un apel public, îndemnând populația, dar mai ales agenții economici, să facă eforturi pentru a achita sumele datorate la bugetul local.
“Din păcate, primăria are de recuperat aproape 520 de miliarde de lei vechi, din care cea mai mare parte a datoriilor sunt la agenții economici – 370 de miliarde de lei vechi. În măsura în care am încasa sumele la scadență, fără cele restante, în septembrie ar trebui să intre în conturile Primăriei Suceava aproximativ 200 de miliarde de lei vechi, ori acest lucru nu se întâmplă”, a explicat Ion Lungu.
El a dat ca exemplu încasările din aceeași perioadă a anului trecut, 60 de miliarde de lei vechi, în vreme ce în luna septembrie 2012 încasările sunt de numai șapte miliarde de lei vechi.
“Avem nevoie mare de bani la primărie, pentru a sprijini financiar Termica și a achita lucrările mari pe care le avem în derulare”, a spus Ion Lungu.
Edilul sucevean a explicat și faptul că după data de 30 septembrie, impozitele și taxele datorate încep să fie majorate, conform penalităților impuse de lege.
“Degeaba vin apoi la mine cei care au de achitat penalități și majorări la sumele neachitate, pentru că acestea nu le pune nici primarul, nici contabilii, ci sunt impuse de lege. Aceste majorări sunt adăugate automat, de către calculator, nu este cale de întoarcere”, a precizat șeful municipalității sucevene.