Facilitatea de parcare gratuită în parcările cu plată din zona Palatului Administrativ, Parchetelor și Muzeului de Istorie din municipiul Suceava, acordată angajaților acestor instituții, consilierilor județeni și consilierilor locali, de către Primăria Suceava, ar putea fi anulată. După mai multe discuții în contradictoriu pe tema oportunității legitimațiilor de parcare gratuită pentru anumite categorii de cetățeni, cum ar fi angajații instituțiilor publice din zona parcărilor și aleșii locali, primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că problema retragerii acestora „va fi analizată”.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a precizat că Prefectura și Consiliul Județean au solicitat permise de parcare gratuită pentru angajați și că acestea le-au fost acordate firesc, deoarece oamenii vin la serviciu. „Dacă aș plăti parcarea de fiecare dată când merg cu treabă la Consiliul Județean sau la Prefectură, aș cheltui vreo 300 de lei/lună”, a afirmat Lungu.
Întrebat de ce nu se bucură de această scutire și angajații de la firmele private din zona centrală, care oricum au salarii mult mai mici decât bugetarii din Parchete, Prefectură și administrația județeană, cu unitățile subordonate, primarul a răspuns că permisele de parcare gratuită se acordă doar instituțiilor. Aleșii locali sunt, de asemenea, printre privilegiați, deși pentru participarea la o ședință pe lună, care durează între 30 de minute și 3-4 ore, primesc o indemnizație lunară de 1.700 de lei brut (1.000 de lei net) – consilierii locali și 1.044 de lei brut (732 de lei net) – consilierii județeni. Suma de 2 lei/ora de parcare în centrul Sucevei ar putea fi acoperită fără probleme din indemnizație.
Lungu: „Nu vrem să transformăm parcările subterane în garaje”
Ion Lungu a mai spus că o altă problemă care „va fi analizată” este cea a abonamentelor pentru riverani, în parcările subterane, mai ales că există solicitări în acest sens atât de la locatari, cât și din partea firmelor care au sediul în zona centrală.
„Parcările subterane stau majoritar goale, iar la suprafață oamenii parchează pe unde pot. Niciodată nu am fost adeptul amenzilor, dar acolo le-am cerut polițiștilor locali să aplice amenzi celor care parchează aiurea pe străzile Nicolae Bălcescu, Ciprian Porumbescu, pe Aleea Ion Grămadă etc. Un loc de parcare la Suceava, în Centru, este 2 lei/oră. Un loc de parcare la Cluj este 5 lei/oră, iar în București 10 lei/oră. Sunt solicitări pentru abonamente de parcare, deocamdată nu le-am dat curs, vom analiza problema, dar nu vrem să transformăm parcările subterane în garaje. E păcat să avem aceste parcări cum nu au multe orașe în România și stau neocupate”, a afirmat primarul.
Acesta a subliniat că parcările cu plată se adresează în principal „oamenilor care vin în Suceava și au treabă două, trei ore”, astfel încât nu agreează varianta abonamentelor. Permisele pentru parcare gratuită, însă, prin care angajații de la firmele din zona centrală și cei care locuiesc în zonă sunt evident discriminați față de angajații instituțiilor publice nu-i par primarului la fel de greu de acceptat. Contrar acestei atitudini protectoare față de salariații la stat, Ion Lungu a promis că posibilitatea retragerii permiselor va fi luată în calcul. „Când vom avea autobuze noi, vom avea posibilitatea să-i convingem pe oameni să vină la serviciu cu transportul local, dar mai analizăm”, a fost promisiunea primarului.