O acțiune inițiată de Primăria Suceava, de a da jos un panou publicitar amplasat pe o proprietate privată – fațada blocului Union, din Centru, s-a dovedit a fi făcută fără respectarea legislației.
Joi dimineață, o echipă a Direcției Domeniului Public, împreună cu una a Poliției Locale Suceava, a fost prezentă în apropierea sensului giratoriu din Centru, la baza blocului Union, unde au început demersurile pentru a da jos un panou publicitar al unei companii care se ocupă cu publicitatea stradală.
Prezent la fața locului, reprezentantul companiei SC Company R&V SRL Suceava, Valentin Donu, a semnalat faptul că acțiunea se desfășoară fără avizul Poliției Rutiere, deși se blochează parțial și traficul auto.
„Am autorizație, contract valabil până în 2028, panoul se află pe proprietate privată. Este o gravă încălcare a legii. Viceprimarul Dan Cușnir nu înțelege că publicitatea face parte din viața oamenilor, societățile au nevoie de publicitate. Această administrație nu respectă legea, cel puțin în domeniul publicității. Nu răspunde nici la solicitările scrise trimise, sunt plimbat pe la uși, pentru că mi s-a spus în față că nu se dorește publicitate stradală”, a spus Valentin Donu.

Acțiunea administrației locale este considerată abuz inclusiv de către un consilier local, Mihai Crăciun, care, prezent în zonă, a semnalat faptul că proprietarul nu a fost înștiințat în termenul legal, încât să o poată ataca în instanță, dacă dorește, ci i-au prezentat-o la fața locului, după care au și trecut la fapte.
„Din punctul meu de vedere este o execuție publică. Domnul Cușnir încearcă să dea niște exemple și o face cu mare succes… de încălcare a legii. Voi face și eu o plângere penală, încă una, împotriva acestei mizerii administrative. Am fost de față când proprietarului i-a fost arătată dispoziția, pe care nu a primit-o. Iar faptul că Primăria nu răspunde solicitărilor cetățenilor e bine știut, am pățit-o și eu în numeroase rânduri. Nu mi s-a răspuns deloc sau doar evaziv, după luni de zile”, a declarat Crăciun.
Lucrurile au luat o turnură neașteptată când acțiunea în forță a Primăriei Suceava a fost oprită de Poliție, care le-a solicitat celor prezenți să părăsească zona imediat, comunicându-le că vor fi sancționați contravențional, probabil pentru lipsa avizelor necesare pentru a face lucrarea, inclusiv prin afectarea circulației pe drumul public.
Conform legislației în vigoare – articol 105, aliniat 6 din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, „instituirea de restricții de circulație pe drumurile publice fără autorizația administratorului drumului și avizul Poliției Rutiere” se sancționează cu 21-100 puncte de amendă. Cuantumul sancțiunii se stabilește ulterior constatării abaterilor.

Nu în ultimul rând, Bogdan Voronca, avocatul firmei SC Company R&V SRL Suceava, a declarat că va depune plângere penală împotriva viceprimarului Dan Ioan Cușnir.
”Faptele vizate sunt abuz în serviciu și distrugere, iar dispoziția emisă are și elemente care conduc și spre ideea de fals, în sensul că este menționat că panoul publicitar se află pe domeniul public, ceea ce este complet neadevărat, panoul fiind pe proprietate privată. Pentru toate aceste aspecte vom înainta plângere penală împotriva persoanei care a emis dispoziția de demontare, recte viceprimarul Dan Ioan Cușnir”, a precizat avocatul Bogdan Voronca.
Respectivul panou publicitar nu este singurul vizat de conducerea Primăriei Suceava, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul fiecăruia.

