Măsuri de siguranță

Primăria Suceava a fost amendată de ISU și e obligată să mute 150 de chioșcuri din Bazar

Până la 1 mai, cel puțin 150 de chioșcuri din Bazar vor fi mutate, pentru a fi create culoare de acces pentru mașinile de pompieri.
Decizia a fost luată ca urmare a condițiilor impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, care, în urma controalelor efectuate în Bazar la finele anului trecut, a amendat municipalitatea suceveană cu 50.000 de lei.
Una dintre amenzi, de 25.000 de lei, a fost aplicată primarului Sucevei, Ion Lungu (ca reprezentant al autorității locale), iar cealaltă, de aceeași valoare, directorului Gelu Greceanu, care conduce Direcția Piețelor și Bazarului, pentru că nu au aplicat măsurile de siguranță stabilite de ISU pentru Bazar. Aceste măsuri au fost stabilite în urma incendiului din 2009, când au ars zeci de chioșcuri, pagubele produse fiind estimate la aproape 20 de miliarde de lei vechi.
De data aceasta, conducerea Primăriei Suceava este decisă să pună în aplicare toate măsurile trasate de pompieri, pentru ca Bazarul să funcționeze în condiții de siguranță, chiar de asta va stârni nemulțumirile a zeci de comercianți.
„Văzând cele întâmplate și la Seminarul Teologic, care a ars ca o torță, nimeni nu-și mai poate asuma riscul unui incendiu. Trebuie să punem în aplicare acel plan stabilit de ISU. Tocmai de aceea am prins în bugetul pe acest an 200.000 de lei pentru dotările minime necesare, dar trebuie mutate și vreo 150 de chioșcuri, să facem căi de acces pentru mașinile de intervenție ale pompierilor”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Lungu a precizat că a dat deja dispozițiile necesare pentru a se trece la treabă, astfel încât până la 1 mai să fie finalizate lucrările de creare a culoarelor de intervenție în caz de incendiu.
„Nu este loc de discuții în această privință. Vom face tot ce este necesar pentru a îndeplini condițiile de autorizare. Nu spune primarul așa, ci legea. Fac apel la oamenii din Bazar să dea dovadă de înțelegere, să nu vină în audiență ori să facă intervenții prin alte părți, pentru că e în zadar. Nu-i putem ajuta”, a mai spus edilul sucevean.
Incendiul din Bazar a avut loc în urmă cu șase ani, pe 13 ianuarie 2009, când flăcările au distrus aproximativ 2000 de mp de spații comerciale.

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi