Necesitate

Primăria Suceava a dat startul campaniei de curățenie de primăvară

S-a a dat startul campaniei de curățenie de primăvară
S-a a dat startul campaniei de curățenie de primăvară

Echipele de salubrizare ale Rosal au fost mobilizate, începând de ieri, într-o amplă acțiune de curățenie de-a lungul bulevardului principal al Sucevei, pe porțiunea cuprinsă între Centru și sensul giratoriu de la intrarea în oraș dinspre Fălticeni.
„Astăzi am dat startul primei etape a campaniei de curățenie de primăvară, care se va desfășura în perioada 18 martie – 3 mai, în toate cartierele, după un program bine stabilit. Pentru prima zi, avem două echipe care acționează în paralel, una dinspre Centru spre sediul primăriei, iar una dinspre Galleria înspre Centru”, a declarat ieri viceprimarul municipiului Suceava Gavril Vîrvara.
Deși începută în forță, campania de curățenie nu a avut în totalitate eficiența dorită, din cauza temperaturilor foarte scăzute din timpul nopții și a umezelii, nisipul, pietrișul și praful adunat pe lateralele străzii, dar și pe trotuare fiind prinse într-o crustă de gheață, care nu permitea măturarea lor.
În aceste condiții, echipele de salubrizare s-au văzut nevoite să lucreze mai mult în zonele încălzite de razele soarelui și să îndepărteze stratul de mizerie cu lopețile, pentru că măturoaiele erau ineficiente în unele locuri.
Acțiunea de curățenie de primăvară va continua în zilele următoare cu îndepărtarea gheții și a zăpezii de pe carosabil, trotuare și spații verzi, curățarea rigolelor, măturat manual și mecanizat pe străzi și trotuare și colectarea deșeurilor scoase la iveală de dezghețarea mormanelor de zăpadă.
Tot în cadrul acestei campanii, o atenție deosebită se va acorda și spațiilor verzi, prin toaletarea copacilor și a gardului viu, greblarea spațiilor verzi, curățarea lor de gunoaie.
Viceprimarul Gavril Vîrvara a atras atenția proprietarilor de mașini asupra necesității mutării temporare a autovehiculelor parcate pe marginea străzilor, astfel încât să poată fi curățate și porțiunile de stradă ori trotuar de dedesubt, astfel încât campania de îndepărtare a mizeriei acumulate în iarnă să aibă eficiență maximă.

Primăria Suceava a dat startul campaniei de curățenie de primăvară
Primăria Suceava a dat startul campaniei de curățenie de primăvară
S-a a dat startul campaniei de curățenie de primăvară
S-a a dat startul campaniei de curățenie de primăvară

Recomandări

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Programul de curățenie, pe durata căruia mașinile trebuie mutate, va fi extins și pe alte străzi din Suceava

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea