Primăria din Sighetu Marmației a avizat, luni, demolarea clădirii unde s-au produs cele două explozii soldate cu rănirea a 21 de persoane, după ce reprezentanții Inspecției de Stat în Construcții au solicitat o autorizație în acest sens, întrucât structura imobilului a fost avariată în deflagrații.
Primarul din Sighetu Marmației, Eugenia Godja, a declarat că o echipă de la Inspecția de Stat în Construcții Maramureș a reușit să intre în interiorul imobilului unde s-au produs deflagrațiile și a constatat că structura clădirii este avariată. Astfel, reprezentanții Inspecției de Stat în Construcții au solicitat o autorizație de demolare a clădirii.
Godja a precizat că a semnat autorizația de demolare întocmită de Serviciul de Urbanism.
Primarul a mai spus că nu știe însă când va începe acțiunea de demolare a imobilului respectiv.
Tot luni, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Mircea Man, a declarat că s-au luat măsurile care se impun pentru demolarea clădirii care reprezintă „un pericol” pentru muncitorii care lucrează în zonă.
El a mai afirmat că se va înlocui racordul la conducta de gaz, se vor face probe cu aer și, după o verificare amănunțită, se va relua distribuția gazelor, oprită duminică după cea de-a doua explozie.
În imobilul în care au avut loc deflagrațiile funcționau un birou notarial și unul de avocatură, iar la subsol era localul.
Clubul fusese renovat recent și s-a redeschis în urmă cu aproximativ o săptămână.
Potrivit unor surse locale, la momentul primei deflagrații în club era aglomerație.
Imobilul respectiv se află la intersecția străzilor Corneliu Coposu cu Gheorghe Șincai, iar în vecinătate se situează Memorialul Sighet și, la zeci de metri distanță, pe o altă stradă, paralelă cu cea unde este clubul, se află sediul Primăriei Sighetu Marmației.
În urma exploziei, în zona respectivă s-a format un crater de câteva zeci de metri.
De asemenea, rude ale victimelor celor două explozii soldate cu rănirea a 21 de persoane vor fi aduse, luni, la București cu un microbuz pus la dispoziție de primărie, acestea urmând să fie cazate în Capitală pe cheltuiala autorităților locale.
Primarul din Sighetu Marmației, Eugenia Godja, declara, luni, că este vorba despre aproximativ unsprezece persoane care vor beneficia de transport și cazare la București.
„Am încercat să venim în ajutorul familiilor pentru că am știut că situația e gravă și nu toți pot ajunge la București”, a spus Godja.
Primarul mai spunea că s-a convenit ca Primăria să plătească pentru cazarea acestor persoane în hoteluri din zona spitalelor unde au fost internate victimele exploziilor.
Potrivit sursei citate, rudele vor primi și un ajutor financiar.
Prima explozie de la clubul din Sighetu Marmației a avut loc sâmbătă, în jurul orei 0.56, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze la un etaj superior al imobilului la subsolul căruia se afla discoteca, care însă nu era conectată la rețeaua de gaze. A doua explozie, care i-a surprins pe anchetatorii care făceau investigații la fața locului, s-a produs în jurul orei 10.00 – 10.30.
Clubul unde a avut loc prima deflagrație este situat la subsolul clădirii, iar deasupra acestuia este un cabinet notarial.
În urma primei explozii, șapte persoane au fost rănite, dintre care șase tinere au fost aduse duminică dimineață la Spitalul de Arși din București, cu un avion militar. Ele au suferit arsuri pe 30-60 la sută din suprafața corpului, mai ales pe față și pe mâini.
În a doua deflagrație, zece persoane au fost rănite, printre care trei ofițeri de poliție, doi pompieri și un notar care avea biroul deasupra clubului.
Chestorul Liviu Popa, șeful Poliției Române, a declarat că în urma celor două deflagrații au fost rănite 21 de persoane, din care 17 au fost spitalizate – 15 la București, una la spitalul din Sighetu Marmației și una la spitalul din Baia Mare.
Dintre cele 15 persoane rănite aduse la București, 11 sunt internate la Spitalul de Arși și patru la Spitalul de Urgență Floreasca.
Ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, i-a vizitat, duminică seara, la Spitalul de Arși din București pe polițiștii și pompierii care au suferit arsuri în urma exploziei de la Sighetul Marmației. El s-a interesat și de celelalte victime, civile, vizitându-i la Spitalul de Arși unde au fost internați pentru îngrijiri după deflagrația de la Sighet.
În cursul zilei de luni, Gabriel Berca intenționează să viziteze și celelalte victime internate la Spitalul Floreasca din Capitală.
Parchetul Tribunalului Maramureș face cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere și la legea protecției muncii, întrucât a doua explozie s-a produs când erau în local angajații de la ISU, ai Poliției, de la Gaze, care vroiau să investigheze modul cum s-a produs deflagrația de sâmbătă spre duminică.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Mircea Man, care a fost director Distrigaz, a declarat pentru presa locală că a doua deflagrație de la Sighetu Marmației putea fi evitată dacă se respectau normele de lucru și că procedurile de intervenție după prima explozie nu au fost respectate.
Inspectorul general de stat de la Inspecția Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat pentru MEDIAFAX că primele date în cazul celei de-a doua explozii de la Sighetu Marmației arată că ar fi fost încălcată o regulă elementară, și anume nu ar fi fost întreruptă furnizarea cu gaze și electricitate în clădire.
Prefectul de Maramureș, Alexandru Pocol, a declarat că cea de-a doua explozie s-a produs chiar în momentul în care șeful companiei de gaze din Sighetu Marmației a semnalat cu detectorul prezența gazului.