Ajutor

Primăria Șcheia le-a adus sătenilor combine pentru treieratul grâului

Primarul Vasile Andriciuc
Primarul Vasile Andriciuc

Primăria comunei Șcheia le-a dat o mână de ajutor sătenilor pentru a-și recolta grâul de pe cele circa 1.000 de hectare cultivate. Mai exact, cei din primărie au făcut demersuri pentru a închiria combinele necesare campaniei de treierat, reușind să aducă în comună 12 astfel de utilaje, unele din județ, altele din județul Botoșani.
Primarul Vasile Andriciuc a declarat că deja combinele au intrat pe câmp la treierat, estimând că recolta din acest an va fi mai bună ca cea de anul trecut. „Nu este primul an în care primăria sare în ajutorul oamenilor. Facem acest lucru de ani buni. Am ajuns ca într-un an să închiriem combine și din Republica Moldova. Ne implicăm pentru că este în interesul nostru să-i vedem pe oameni mulțumiți și cu grânele în hambar”, a declarat Andriciuc.

Recomandări

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea