Pregătiri

Primăria Șcheia, hotărâtă să ofere cetățenilor un Paști de neuitat

Vasile Andriciuc: „Primăria a început să pregătească localitatea pentru Paști”
Vasile Andriciuc: „Primăria a început să pregătească localitatea pentru Paști”

Primăria comunei Șcheia se pregătește intens pentru întâmpinarea Sfintelor Sărbători de Paști.
Potrivit primarului Vasile Andriciuc, “marea familie a comunei Șcheia”, compusă din satele Șcheia, Mihoveni, Sf. Ilie, Trei Movili și Florinta se pregătește pentru această mare sărbătoare de familie „atât sufletește, cât și din punct de vedere al înfrumusețării locului unde își desfășoară activitatea”.
„Primăria, prin respectul pe care-l are față de cetățean, a început să pregătească localitatea pentru Paști, astfel încât această mare sărbătoare să fie în întâmpinată sub dictonul înțelegerii, a bunelor relații și a pregătirii satului din punct de vedere ornamental. Pentru gospodari am pregătit în primul rând curățenia în comuna Șcheia. Le-am pregătit un parc în satul Șcheia și suntem în curs de realizare a altuia în satul Mihoveni. Ne ocupăm de igienizarea tuturor străzilor și a copacilor, precum și de verificarea iluminatului public”, a spus Andriciuc.
Administrația comunei Șcheia a pregătit și o surpriză pentru cetățeni. A amplasat în fața bisericilor din comună, precum și în fața Primăriei, câte un ou ornamental înalt de doi metri, care este iluminat noaptea, în semn de bun venit Sărbătorilor Pascale.

Recomandări

Satul Mihoveni a îmbrăcat haine de sărbătoare la Festivalul „Flori de câmp” organizat de Primăria Șcheia