Primăria Rădăuți a fost notificată să achite datorii vechi din 2008 și pentru care există hotărâri judecătorești de obligare la plată. În acest sens, conducerea SC Servicii Comunale SA Rădăuți a trimis o adresă către administrația locală prin care solicită plata a circa 2,5 milioane de lei.
Banii provin din neplata unor servicii prestate către Primăria Rădăuți, cum ar fi întreținerea străzilor, salubritate, activități pentru îngrijirea spațiilor verzi, ecarisaj sau iluminat public. În unele cazuri, instanțele de judecată au adăugat și penalități, cum ar fi în cazul neacordării subvențiilor pentru încălzire, suma totală stabilită în acest caz fiind de 188.762 de lei.
Suma de 2,5 milioane de lei pe care administrația condusă de Aurel Olărean o are de achitat către SC Servicii Comunale SA este completată și cu facturile neonorate din cursul acestui an, începând cu luna februarie.
„Este o notificare pe care o facem în mod frecvent către Primăria Rădăuți și vreau să precizez că demersurile vor continua în mod legal până la recuperarea totală a datoriilor. Dacă va fi nevoie vom apela și la serviciile unui executor judecătoresc, pentru că așa mi se pare normal, să ne recuperăm întreaga sumă de bani”, a explicat Cristian Ilie, directorul general al SC Servicii Comunale SA Rădăuți.
De cealaltă parte, primarul Aurel Olărean recunoaște că a avut o întâlnire cu conducerea SC Servicii Comunale SA. Potrivit șefului administrației rădăuțene, sumele pe care instituția pe care o conduce trebuie să le achite pentru diferite servicii prestate este mai mică.
„Trebuie să facem o compensare cu cei de la Servicii Comunale. Noi avem de încasat de la ei 500.000 de lei, iar mâine (n.r. – astăzi) vom stabili exact cum vom face. Nu știu dacă avem de dat sau de luat bani de la Servicii Comunale, pentru că nu am văzut hârtiile, când le voi avea mă voi putea pronunța”, a declarat Aurel Olărean.
Somație
Primăria Rădăuți, notificată să achite datorii vechi din 2008
