Conducerea Primăriei Rădăuți și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că acest municipiu nu a fost inclus de Consiliul Județean Suceava în programul Luna Diasporei. Primarul din Rădăuți, Nistor Tatar, i-a transmis șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, o notă de protest în care precizează că este frustrant faptul că al doilea municipiu din județ ca număr de locuitori nu și-a găsit locul în cadrul acestui program. Nota de protest a Primăriei Rădăuți a fost citită în plenul ședinței de ieri a CJ Suceava de consilierul PSD Simion Sticleț, acesta precizând că dacă programul manifestărilor dedicate diasporei „trecea” și prin Consiliul Județean, acesta putea fi îmbunătățit, iar municipiul Rădăuți nu ar fi protestat în acest mod.
„Am luat la cunoștință de calendarul acțiunilor din cadrul programului Luna Diasporei, ediția a treia, program inițiat și coordonat de către Consiliul Județean Suceava. Apreciem preocuparea dumneavoastră pentru prețuirea cetățenilor români, locuitori ai județului Suceava, care lucrează în străinătate, aducându-și aportul la dezvoltarea localităților din care provin, ridicarea bunăstării familiilor acestora și promovarea valorilor românești în străinătate. În același timp îmi exprim nemulțumirea profundă pentru că în faptul acestui program generos, municipiul Rădăuți nu și-a găsit locul printre localitățile în care se vor desfășura acțiuni programate”, se arată în nota de protest transmisă de primarul Nistor Tatar. Acesta mai adaugă faptul că este frustrant ca al doilea municipiu din județul Suceava, ca număr de locuitori, cu o pondere de 10-12% de locuitori care lucrează în străinătate, cu manifestări culturale ample care au loc în această perioadă, „Ochiul de păun”, „Târgul Olarilor”, și cu personalități de marcă din diaspora românească, ca Matei Vișniec, să nu găzduiască cel puțin o manifestare pentru românii din afara granițelor țării.
„Sigur, aș vrea să cred că nu din rațiuni de ordin politic ați ignorat municipiul Rădăuți în desfășurarea acestei ample acțiuni, nefiind totuși un caz singular în ceea ce privește municipiul nostru. În speranța că pe viitor veți promova o atitudine echitabilă față de toate localitățile, indiferent de apartenența politică a organelor alese, vă rog să luați act de această omisiune care a nemulțumit cetățenii municipiului Rădăuți”, a mai spus primarul din Rădăuți.
Flutur: „Apreciez grija și preocuparea dumneavoastră deosebită pentru diaspora”
În răspunsul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, i-a transmis consilierului PSD că vrea să aprecieze „grija și preocuparea dumneavoastră” deosebită pentru diaspora. „Subliniez și punctez asta. În al doilea rând vreau să fiu corect și să informăm corect opinia publică. Ne-am întâlnit nu demult la Rădăuți, într-un eveniment foarte bine organizat, Caravana «Zestrea Bucovinei». Am petrecut aproape o zi întreagă împreună și cu dumneavoastră, și cu domnul primar de Rădăuți. Am discutat problemele zonei. Despre calendarul acțiunilor pe acest an s-a știut din timp, de când am aprobat bugetul”, a afirmat Flutur.
El a arătat că instituția pe care o conduce nu a oprit nici o primărie să organizeze acțiuni dedicate diasporei. „Foarte mulți și-au făcut acțiuni pe cont propriu. Ar putea primarul de Marginea să fie la fel de supărat că a organizat o întâlnire cu diasporenii în această comună și noi nu am trecut-o în calendarul nostru. Noi am trecut acțiunile mari. Dar fiecare cu inițiativele pe care le are a fost și este liber în continuare, ținând seama de principiul autonomiei locale, să aibă inițiative pentru promovarea diasporei, pentru a sta de vorbă cu diaspora”, a subliniat Flutur.
De precizat că manifestările din cadrul programului Luna Diasporei au loc pe tot parcursul lunii august.