Primăria rădăuțeană a amendat, cu aproape 750 de milioane de lei vechi, firma care execută lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canal din municipiu, cât și pe operatorul unic al proiectului de reabilitare, firma ACET. Unul dintre termenii contractului pentru desfășurarea acestor lucrări prevede aducerea la starea inițială a drumurilor publice după reabilitarea sau extinderea rețelelor. Cu toate acestea, executantul lucrărilor a ignorat această prevedere și în mai multe zone din municipiu, o serie de căi de comunicație au rămas ca „după război”, după cum spunea un locatar de pe una din străzile afectate. „Este bătaie de joc, au săpat și-au făcut treaba lor, au aruncat câteva lopeți de pământ în gropi și au plecat. Au rămas niște tranșee acolo și eu sunt nevoit să-mi rup mașina în fiecare zi când intru sau ies din curtea casei mele”, afirma ieri un rădăuțean.
Olărean: Au fost luate angajamente, s-au făcut promisiuni, însă nu s-a ținut cont de acestea
Chiar dacă administrația locală i-a avertizat în mai multe rânduri pe executanții lucrărilor despre această situație, cei din urmă nu au ținut cont de atenționări, condiții în care s-a decis sancționarea acestora. „Au fost aplicate nouă sancțiuni, mai exact opt pentru firma Pfeiffer și una pentru ACET. Acestea au fost aplicate pentru neaducerea la starea inițială a drumurilor publice după efectuarea lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canal. Neregulile au fost constatate în zona de nord a municipiului, mai exact pe străzile Pandurilor, Mihai Pitei, Alexandru Odobescu, Zorilor, la fel strada 1 Mai, apoi pe Calea Bucovinei, pe strada Hipodromului, Abatorului, precum și în alte zone în care s-au desfășurat lucrări. În afara disconfortului creat locatarilor de pe aceste străzi, cât și celor care traversează acestea, neaducerea la starea inițială a căilor de comunicație va împiedica și desfășurarea normală a lucrărilor de deszăpezire. Valoarea totală a amenzilor este de 72 de mii de lei, mai precis în cuantum de opt mii de lei pentru fiecare proces verbal întocmit”, a declarat reprezentantul Poliției Locale Rădăuți, Romeo Răuțu. Primarul Olărean consideră că această decizie este corectă și așteaptă ca executantul lucrărilor să refacă drumurile afectate. „Am avut mai multe întâlnirii cu executanții lucrării, au fost luate angajamente, s-au făcut promisiuni, însă nu s-a ținut cont de acestea. De aceea consider că măsura luată de noi este corectă”, a precizat Aurel Olărean.