Miile de suceveni care nu se mai încadrau în noul plafon maxim de acordare a subvențiilor la căldură pot veni de astăzi să depună cereri de acordare a acestor ajutoare, după adoptarea unei noi ordonanțe de urgență a Guvernului, în cursul zilei de ieri.
Practic, prin aprobarea de către Parlament a amendamentului adus de Guvern, de majorare a plafonului pentru ajutoare de încălzire, se revine la forma inițială a legii, care permite familiilor cu venituri de până 615 lei pe membru de familie să beneficieze de subvenții la încălzirea locuințelor.
“În aceste condiții, prelungim termenul limită de depunere a cererilor de subvenție până la finele lunii octombrie, pentru a da timp și celor care au venituri cuprinse între 425 lei și 615 lei să le completeze și să le depună” , a declarat viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșosvschi.
Anul acesta, municipalitatea suceveană a distribuit 18.000 de cereri de subvenție la căldură, dar în măsura în care plafonul maxim de venituri a fost redus săptămâna trecută la 425 lei, se estima că aproape 4000 de familii nu vor beneficia de aceste subvenții.
4000 de cereri de subvenție la căldură, în numai trei zile
Mii de suceveni s-au grăbit chiar din primele zile să depună cereri de subvenție la încălzirea locuințelor, indiferent dacă aceasta se face în sistem centralizat, cu centrale de apartament sau cu lemne de foc.
De luni, de când au început să fie colectate aceste cereri la cele două sedii ale Primăriei Suceava, cel din Burdujeni pentru încălzire în sistem centralizat și lemne de foc, iar cel din Areni pentru gaz metan, aproape 4000 de familii sucevene au solicitat să le fie acordate ajutoare de căldură.
Cele mai multe cereri înregistrate până ieri după-amiază, peste 2000, au fost cele venite de la asociațiile de proprietari, care strâng cererile din partea locatarilor care beneficiază de încălzire în sistem centralizat.
Un număr foarte mare de cereri, aproape 1200, au fost primite de la familii ale căror locuințe sunt încălzite cu centrale termice pe gaz metan.
În cele trei zile, la sediul din Burdujeni al Primăriei Suceava au fost depuse și 800 de cereri pentru subvenții la încălzirea cu lemne, cărbune sau produse petroliere.