Primăria orașului Suceava a interzis fumatul pe străzile din localitate.
Nu astăzi, nu vă impacientați, ci cu aproape…două sute de ani în urmă.
Între documentele păstrate de Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale se află (în Fondul Primăria Orașului Suceava, dosar 92/1813) un Ordin al Comandamentului Militar al Țării Bucovinei, cantonat la Suceava, adresat primăriei orașului prin care se interzicea în mod ferm fumatul pe străzi, în grajduri sau în poduri cu fân.
Documentul, scris în limba germană și datat 17 februarie 1813, face referire la o interdicție emisă anterior datei menționate, interdicție care nu era însă respectată.
Prin documentul în cauză se consemnează faptul că interdicția „a fost reînnoită din partea comenzii Diviziei imperiale, sub amenințarea celor mai severe pedepse, fără deosebire de stare și rang”.
„Pedepse fixate prin grele contravenții polițienești pentru încălcarea acestei legi”
Ordinul impunea Primăriei Orașului Regesc Suceava (Dem Suczawer Koniglichen Stadtgemeindericht) să republice interdicția
„în următoarea zi de târg” cu toate „pedepsele fixate prin grele contravenții polițienești pentru încălcarea acestei legi” și să facă „foarte severă aplicarea acesteia prin corpul polițiștilor din subordine”.
Nu aflăm din document care erau aceste pedepse, dar înștiințarea prin care se atrage atenția asupra interdicției fumatului face referire clară la locurile vizate: „străzile publice, grajduri și poduri cu fân sau paie”.
„În așa fel trebuie să fie ca să poată fi considerate fără nici un pericol de incendiu”
La acea vreme, Comandamentul Țării Bucovinei, care solicita pentru Depozitul Militar de Aprovizionare a Trupelor din Suceava noi locuri pentru depozitarea proviziilor armatei austriece, accentua în documentele emise pericolul de incendiu.
Într-un astfel de ordin adresat primăriei pentru repartizarea unor noi spații de depozitare (din nefericire fiind desemnate pentru aceasta bisericile Sf. Nicolae și Sf. Simion) se subliniază faptul că aceste depozite „în așa fel trebuie să fie ca să poată fi considerate fără nici un pericol de incendiu”.
Faptul că măsura de interdicție a fumatului viza străzile Sucevei ne îndrituiește să credem că fie că existau mulți fumători, iar orașul cu clădiri construite cu precădere din lemn era expus pericolului de foc, fie că administrația austriacă avea serioase temeri cu privire la siguranța rezervelor din depozitele armatei.
Între cauzele incendiilor se afla și fumatul
Curtea de la Viena a emis încă din anul 1759 un regulament pentru prevenirea și stingerea incendiilor, regulament care a fost apoi difuzat în toate provinciile imperiului.
Acest regulament cadru, care cuprindea 110 puncte, a fost preluat ca model, adaptat și pus în practică în fiecare localitate după posibilitățile locale.
În esență, prevederile acestui regulament, care viza participarea la acțiunile de stingere a incendiilor a locuitorilor din fiecare localitate, subliniau rolul deosebit al comunității, cu precădere al meseriașilor, care trebuiau să se implice cu uneltele lor, având atribuții specifice pe timpul intervențiilor în funcție de profesie. Între cauzele incendiilor se afla și fumatul.
Măsura impusă era menită să preîntâmpine distrugerile pe care le puteau produce incendiile provocate de fumători
La Suceava, în Bucovina, potrivit unui regulament instituit ceva mai târziu (în anul 1838), administrația locală a înființat un serviciu pentru stingerea incendiilor care dispunea (potrivit documentelor) de două pompe de incendiu, două vehicule-cisternă, 30 de găleți, două pompe de mână, câteva topoare și scări de incendiu.
La 1813 însă, când încă nu se organizase un astfel de serviciu, măsura impusă de Comandamentul Militar al Țării Bucovinei era menită să preîntâmpine distrugerile pe care le puteau produce incendiile provocate de fumători atât locuitorilor urbei, cât și depozitelor militare austriece.
