– În caz contrar, nu ar mai putea fi accesate o serie de fonduri guvernamentale, din programul „Termoficare 2006 – 2009”
Municipalitatea suceveană nu a renunțat la ideea de privatizare a societății de termoficare, SC TERMICA SA, în schimb, nu mai dorește ca întreaga activitate a acesteia să fie trecută în sectorul privat, pentru că în acest mod s-ar pierde o serie de finanțări guvernamentale.
“TERMICA a întocmit deja o serie de proiecte prin care să prindă finanțări guvernamentale, iar privatizarea acesteia în totalitate ar duce la imposibilitatea de a mai accesa acele fonduri, de o mare importanță pentru întreg municipiul. Dorim în continuare privatizarea societății, cu condiția ca firma care o va prelua să facă o serie de investiții care să ducă la producerea unei gigacalorii cu mult mai ieftină decât în prezent”, a declarat primarul Ion Lungu.
De altfel, și AGA de la TERMICA s-a pronunțat tot în favoarea privatizării parțiale a societății, pentru a nu fi pierdută oportunitatea de a beneficia de finanțare guvernamentală, în cadrul programului „Termoficare 2006 – 2009”.
Tocmai de aceea, în ședința extraordinară de Consiliu Local de luni, a fost adusă o modificare a hotărârii de aprobare a procedurii de privatizare a SC TERMICA SA, în sensul că firma de consultanță Schneker van Wyk & Pearson va analiza și propune soluții de privatizare a societății de termoficare nu doar pentru întreaga activitate, ci și pe fiecare sector în parte.



