Primăria Iași a aprobat organizarea mitingului PDL pentru susținerea lui Traian Băsescu, în Piața Palatului din municipiu, după ce inițial refuzase solicitarea democrat-liberalilor pentru desfășurarea acțiunii în Piața Unirii, întrucât în acest loc va avea loc mitingul USL.
Purtătorul de cuvânt al primăriei ieșene, Sebastian Buraga a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că municipalitatea a aprobat mitingul democrat-liberalilor programat pentru sâmbătă, 21 iulie, la Iași.
„Acțiunea PDL va avea loc în Piața Palatului, între orele 11.00 și 14.00. Viceprimarul Mihai Chirica a fost împreună cu liderul PDL Iași să vadă locația și s-a convenit că acțiunea poate avea loc în zona Palatului Culturii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al primăriei ieșene.
Potrivit liderilor ieșeni ai PDL, există o problemă legată de mitingul PDL din Piața Palatului, întrucât sâmbătă, 21 iulie, coincide cu ultima zi a unui festival de bere organizat în aceeași piață.
Șeful democrat-liberalilor ieșeni, senatorul Dumitru Oprea susține că, cel mai probabil, corturile cu bere vor fi închise sâmbătă, până la finalul acțiunii PDL, urmând a fi redeschise publicului după prânz.
PDL mizează pe o participare de peste 10.000 de oameni la mitingul pro-Băsescu de la Iași, la acțiune urmând să vină simpatizanți ai partidului din toate județele Moldovei.
Luni, PDL Iași depusese o cerere la Primărie, prin care solicita aprobarea unui miting de susținere a lui Traian Băsescu, în Piața Unirii, sâmbătă de la ora 11.00.
Primăria ieșeană a comunicat, marți, că nu a aprobat mitingul din Piața Unirii, întrucât în aceeași locație va fi organizată o acțiune USL.
Potrivit reprezentanților Primăriei, o cerere în acest sens a fost depusă la primărie de către PSD Iași, chiar în ziua în care în Parlament s-a decis suspendarea președintelui Traian Băsescu.
Reprezentanții PDL Iași au depus ulterior o a doua cerere pentru miting, într-o altă locație, acuzându-l pe primarul PSD Gheorghe Nichita că sabotează acțiunea democrat-liberalilor.
USL Iași nu a anunțat deocamdată ora la care va avea loc mitingul de sâmbătă, 21 iulie, din Piața Unirii, intervalul orar solicitat în cererea depusă la primărie fiind 8.00-20.00.