Proiect

Primăria Fălticeni va moderniza în totalitate str. Sucevei din acest municipiu printr-un proiect cu fonduri guvernamentale

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a anunțat că anul acesta vor fi continuate mai multe proiecte importante pentru modernizarea străzilor din acest municipiu. Cătălin Coman a făcut referire la un proiect important finanțat prin Programul Național Anghel Saligny, în valoare de 20 de milioane de lei, care vizează modernizarea mai multor artere de circulație importante din Fălticeni.
„Este un proiect care a început anul trecut, iar până în prezent am ajuns la finalizarea a 95% din lucrările pe străzile Matei Millo, Dimitrie Leonida, Armatei și Republicii. Aceste lucrări sunt aproape finalizate, iar în perioada imediat următoare vom executa marcaje rutiere și vom instala semnele de circulație, imediat ce condițiile meteo vor permite acest lucru”, a declarat Cătălin Coman. El a adăugat că proiectul include și lucrări de modernizare pe bulevardul Revoluției, strada 13 Decembrie și strada Sucevei. Aceasta din urmă va beneficia de o reabilitare și modernizare completă, de la intrarea în Fălticeni până la blocul turn din centrul municipiului, unde va fi construit un sens giratoriu pentru a fluidiza traficul în zona respectivă.
„Este un proiect cu finanțare guvernamentală, iar pentru aceste lucrări nu am alocat niciun leu de la bugetul local. Toți banii provin de la Guvernul României, prin Programul Național Anghel Saligny. Aceste investiții sunt extrem de importante pentru rezolvarea unei probleme majore de infrastructură în municipiul nostru”, a subliniat primarul din Fălticeni.
El a arătat că, în total, prin acest proiect vor fi modernizați 8,96 km de drumuri, ceea ce reprezintă un pas semnificativ în îmbunătățirea infrastructurii rutiere din Fălticeni. Primarul a mai menționat că, din fonduri de la bugetul local, primăria va finaliza în acest an modernizarea altor drumuri, urmând ca, în scurt timp, toate drumurile din municipiu să fie asfaltate.
„Ne apropiem de 100% la străzi modernizate în Fălticeni. Mai avem doar două sau trei străzi pe care le vom finaliza anul acesta din bugetul local”, a încheiat Cătălin Coman.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Investiții majore în infrastructura din comuna Cacica, cu proiecte pentru rețele de apă și canalizare, alee pietonală și pistă de biciclete