Primăria Fălticeni va finanța pe parcursul acestui an nu mai puțin de 60 de obiective de investiții. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că numărul lucrărilor de investiții programate pentru anul 2016 este unul record. Cătălin Coman a spus că alocarea sumelor pentru investiții urmează să se aprobe în cursul zilei de astăzi, odată cu votarea bugetului local al municipiului Fălticeni pentru anul 2016.
Cătălin Coman a spus că cele mai multe investiții vor fi realizate în domeniul învățământului, urmând să se realizeze lucrări la toate unitățile școlare din municipiu. „Fiecare grădiniță, școală sau liceu va beneficia de cel puțin o investiție. Eu ca primar am susținut întotdeauna că învățământul este prioritar. Chiar dacă pot fi acuzat de subiectivism, fiind profesor, îmi păstrez această linie de patru ani și vom aloca sume importante pentru învățământ. Consider că este de datoria oricărei administrații publice locale să asigure toată infrastructura necesară pentru desfășurarea unui proces de învățământ optim”, a spus Cătălin Coman.
El a adăugat că și anul acesta vor continua investițiile în domeniul sănătății, urmând să fie alocate sume importante pentru finalizarea construcției noului Spital Municipal. Cătălin Coman a precizat că anul acesta primăria va aloca 3,4 milioane de lei pentru Spitalul Municipal. „Vechiul contract pentru lucrările de la Spitalul Municipal este 96% finalizat. Ulterior au apărut o serie de lucrări suplimentare, având în vedere că proiectul era mai vechi, iar între timp au apărut solicitări noi în legislația de sănătate și de la ISU, ceea ce a însemnat o actualizare a proiectului și implicit alte costuri. Acum așteptăm finalizarea licitației pentru a putea realiza aceste lucrări”, a explicat Cătălin Coman. El a spus că primăria va aloca și anul acesta sume pentru achiziția de aparatură de specialitate la Spitalul Municipal. Coman a spus că suma prinsă în buget cu această destinație este de 600.000 de lei, amintind că anul trecut suma alocată de la bugetul propriu și din fonduri guvernamentale pentru aparatură medicală a fost de două milioane de lei.
Investiții pentru asfaltarea a 14 kilometri de străzi de pământ și balastate
Cătălin Coman a spus că tot anul acesta vor fi continuate lucrările de investiții la clădirea în care va fi mutată temporar maternitatea din Fălticeni. „După ce maternitatea se va muta din această clădire, vrem ca și în continuare să folosim imobilul ca spital, iar în acest sens am început demersurile pentru înființarea a două secții noi, una de geriatrie și una pentru îngrijiri paleative. Și dacă în alte părți s-a vorbit despre închiderea de spitale, iată că la Fălticeni construim un spital nou și înființăm noi secții”, a arătat primarul din Fălticeni.
Cătălin Coman a spus că la capitalul infrastructură vor continua investițiile pentru modernizarea străzilor, trotuarelor și a podurilor, suma alocată anul acesta fiind de 5 milioane de lei. Coman a declarat că anul acesta vor fi asfaltate foarte multe străzi care în prezent sunt de pământ sau sunt balastate. El a precizat că în total vor fi asfaltate străzi de pământ sau balastate cu o lungime totală de circa 14 kilometri și, în același timp, pe str. Gheorghe Doja va fi construit un pod nou.
În același timp, Cătălin Coman a spus că tot în 2016 primăria va aloca fonduri pentru achiziția unei mașini noi pentru măturatul străzilor și trotuarelor, precum și pentru construcția a încă două containere subterane pentru deșeuri. Coman a precizat că Primăria va continua și anul acesta achiziția de imobile de pe piața liberă, care vor fi folosite atât ca locuințe de serviciu pentru medici, cât și ca locuințe sociale. De asemenea, Cătălin Coman a afirmat că o noutate pentru județul Suceava va fi construcția, cu fonduri de la bugetul local, a unei piste sintetice de atletism în aer liber, și tot ca premieră, pentru municipalitate, anul acesta vor fi alocate fonduri pentru construcția unui teren de zgură pentru tenis de câmp, în apropierea sălii „Nada Florilor”. Cătălin Coman a mai spus că în 2016 vor fi finalizate lucrările de reparații la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, prin realizarea de lucrări de reparații în interiorul clădirii. Coman a declarat că tot anul acesta vor semaforizate două treceri de pietoni, una din apropierea Colegiului Național „Nicu Gane” și una în zona centrală.
Pe de altă parte, Cătălin Coman a precizat că le-a solicitat consilierilor locali să vină cu amendamente la proiectul de buget, în special celor din PNL, însă aceștia au formulat doar cu o singură propunere. „I-am rugat să vină cu amendamente, însă ori nu au, ori le vor prezenta mai târziu. În ceea ce-i privește pe consilierii PSD, cea mai mare parte a investițiilor propuse au fost stabilite împreună cu ei”, a mai spus primarul din Fălticeni.
El a explicat în bugetul total consolidat pentru anul 2016, veniturile sunt de 71,82 de milioane de lei, aici fiind incluse și sumele pentru spital, toate unitățile de învățământ și Muzeul „Ion Irimescu”, iar cheltuielile prognozate sunt de 79,128 de milioane de lei, la acest capitol fiind inclus și excedentul de anul trecut.






