Primăria Fălticeni își propune ca anul acesta să finanțeze 19 proiecte de investiții, în valoare totală de 8 milioane de lei (80 de miliarde de lei vechi). Investițiile au fost stabilite odată cu aprobarea de Consiliul Local Fălticeni a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2013.
Lista de investiții propusă de conducerea Primăriei Fălticeni cuprinde 19 proiecte, cele mai multe investiții urmând să se facă în sistemul de învățământ, valoarea totală a acestora fiind de peste 1,5 milioane de lei. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a mai spus că pentru reparații stradale a fost alocată suma de peste 3 milioane de lei, din care o sumă de 2 milioane de lei a fost alocată pentru asfaltarea Străzii Sucevei. „Asfaltarea va fi realizată după introducerea rețelelor de apă și canalizare prin proiectul județean de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă”, a precizat Coman. El a adăugat că alte investiții vor fi fi realizate în baze sportive, unități de cultură, amenajări de parcări, alei, trotuare și locuri de joacă pentru copii. De asemenea, Primăria Fălticeni va aloca 1,05 milioane de lei pentru investiții în aparatură pentru Spitalul Municipal Fălticeni.
De precizat că la ședința de aprobare a bugetului municipiului Fălticeni au fost prezenți senatorul PSD Ovidiu Donțu și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, prof. Alexandru Rădulescu, acesta din urmă precizând că Fălticeniul a primit a doua sumă pe județ din partea administrației județene, „ceea ce arată că relația strânsă dintre cele două instituții se materializează spre binele municipiului Fălticeni”.
La rândul său, senatorul Ovidiu Donțu le-a propus consilierilor locali un parteneriat de informare reciprocă cu privire la problemele locale, el subliniind că o prioritate va fi continuarea lucrărilor la Spitalul Municipal Fălticeni.
Unitățile de cult din Fălticeni vor primi 475.000 de lei
Proiectul propus de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a fost votat de cei 14 consilieri USL și cei doi reprezentanți ai PP-DD. Cei cinci consilieri ai PDL s-au abținut de la vot, solicitând amânarea dezbaterilor pentru a putea analiza prevederile bugetare.
Cătălin Coman a precizat că Primăria Fălticeni se bazează în acest an pe prevederi bugetare în valoare de peste 54 de milioane de lei și cheltuieli de peste 60 de milioane de lei. „Deficitul va fi acoperit din excedentul activităților finanțate din venituri proprii și excedentul bugetului local la sfârșitul anului 2012”, a spus Coman. El a arătat că municipiul Fălticeni a primit 1,799 de milioane de lei de la Consiliul Județean, din impozitul pe venit și TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, în timp ce Finanțele au alocat 307.290 de lei din impozitul pe venit și TVA pentru echilibrarea bugetului local și aproape 23,6 milioane de lei din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivel local. Din această sumă se vor finanța unitățile de învățământ, salariile însoțitorilor pentru persoanele cu handicap și indemnizațiile lunare pentru aceștia, cheltuielile pentru serviciul de evidență a persoanelor și ajutoarele pentru încălzirea cu lemne a beneficiarilor de ajutor social.
Cătălin Coman a mai spus că pentru cofinanțarea proiectelor județene „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă” și „Sistem de management integrat al deșeurilor” a fost prevăzută suma de 1.237.000 de lei, iar pentru bursele elevilor se vor aloca 90.000 de lei.
De asemenea, unitățile de cult din Fălticeni vor primi 475.000 de lei, din care 340.000 de lei vor fi alocați pentru Catedrala „Învierea Domnului”, iar activitățile culturale și sportive vor primi 230.000 de lei.