Primăria Fălticeni a solicitat Ministerului Sănătății alocarea unei sume de 22,4 milioane de lei, adică aproape 5 milioane de euro, pentru spitalul din acest municipiu. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că împreună cu deputații Ioan Stan și Eugen Uricec a avut discuții cu ministrul Sănătății în vederea alocării sumelor necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcție, precum și pentru dotarea spitalului cu echipamente de specialitate.
Cătălin Coman a explicat că, potrivit proiectului, spitalul ar trebui să fie finalizat într-un termen de patru ani, doi ani fiind pentru construcție și încă doi pentru dotarea acestei unități spitalicești. „Pentru anul 2013 noi am solicitat alocarea sumei de 22,4 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de construcție, dar și pentru dotări. Asta deoarece vrem ca în paralel cu lucrările de construcție să realizăm și o parte din lucrările pentru dotarea cu echipamente și aparatură de specialitate, în așa fel încât să putem finaliza spitalul mai repede”, a spus Cătălin Coman.
El a arătat că în urma discuțiilor pe care le-a avut la Ministerul Sănătății există șanse ca anul viitor să fie alocată suma de 22,4 milioane de lei.
Primarul din Fălticeni a arătat că noul spital din acest municipiu va avea 239 de paturi, șapte secții medicale, o farmacie și un laborator de analize medicale. Spitalul va deservi aproximativ 140.000 de persoane din zona Fălticeni. Cătălin Coman a mai precizat că după darea în folosință a noului spital, clădirea în care funcționează în momentul de față unitatea spitalicească din Fălticeni ar urma să fie demolată, urmând ca în locația respectivă să se amenajeze un parc și o parcare.
Finanțare
Primăria Fălticeni a solicitat 22,4 milioane de lei pentru construcția Spitalului Municipal
