Început de an școlar

Primăria Fălticeni a alocat fonduri pentru toate unitățile școlare din acest municipiu

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primăria Fălticeni a alocat anul acesta o sumă de trei milioane de lei din bugetul propriu pentru lucrări de investiții la unitățile școlare din acest municipiu. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că vara aceasta au fost realizate lucrări de modernizare, reabilitare și igienizare la toate liceele, școlile gimnaziale și grădinițele. „Ne apropiem de final. O parte din lucrările de investiții programate în această vară sunt finalizate, o parte se apropie de final. Avem asigurări din partea constructorului că toate lucrările de igienizare și modernizare la școli vor fi finalizate până la începutul anului școlar”, a spus Cătălin Coman. El a precizat că la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” sunt realizate două investiții majore, respectiv reabilitarea terenului de sport, cu construirea unui zid de sprijin și reconfigurare interioară, precum și construirea unei noi săli de sport. De asemenea, Cătălin Coman a precizat că la Școala Gimnazială Nr. 2 este în curs procedura de achiziție pentru finalizarea proiectării la o nouă cantină. „E o noutate pentru învățământul fălticenean. La această școală se va construi o cantină având în vedere că are clase step by step. Am luat această decizie pentru că la început de an fiecare clasă încerca să-și găsească tot felul de locuri în care să servească masa, mai mult sau mai puțin improprii, cu deranjul de rigoare pentru cadrele didactice și copii. Acum suntem aproape de finalizare cu proiectarea și sperăm ca anul acesta, în toamnă, să înceapă această investiție, iar anul viitor copiii să mănânce la cantina școlii, care va fi în curtea interioară”, a spus primarul din Fălticeni. El a adăugat că și la Școala Gimnazială nr. 3 au fost realizate lucrări de modernizare și reabilitare, la care se adaugă și achiziționarea de mobilier nou pentru clasa zero „step by step”. Coman a mai spus că la Colegiul Național „Nicu Gane” a fost schimbat acoperișul la clădirea internatului și se lucrează la centrala termică, în timp ce la Colegiul Agricol se modernizează unul din corpurile de clădire unde a funcționat internatul și se lucrează la construirea unui gard exterior, care va împrejmui atât clădirea școlii, cât și livada. Nu în ultimul rând, el a precizat că și la Colegiul „Mihai Băcescu” au fost realizate lucrări de modernizare și reabilitare, inclusiv achiziționarea de mobilier pentru cabinetele de fizică și chimie, precum și la vestiarul sălii de sport. „Și anul acesta au fost realizate investiții la toate unitățile de învățământ. În mare parte sunt finalizate, dar și celelalte vor fi gata la începutul anului școlar”, a spus Cătălin Coman. El a amintit că Primăria Fălticeni a semnat anul acesta contractele de finanțare pentru lucrările de îmbunătățire a infrastructurii la două instituții de învățământ din Fălticeni, respectiv „Reabilitarea termică Școala Gimnazială Ioan Ciurea” și “Reabilitarea termică a internatului (Cămin C2) – Colegiul Tehnic Mihai Băcescu”, valoarea investițiilor fiind de circa 6,5 milioane de lei.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local
Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Traversarea incintei Școlii ”Ion Creangă” cu o străpungere rutieră, soluție propusă pentru fluidizarea traficului

Străpungere rutieră prin curtea Școlii Gimnaziale Nr. 3, propusă pentru descongestionarea traficului de pe strada Mărășești

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei