Ignoranță

Primăria Cornu Luncii, amendată cu 15.000 RON



Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Suceava au efectuat un control planificat pe raza comunei Cornu Luncii, unde au constatat că Primăria a uitat să se mai ocupe și de salubrizare. Potrivit comisarului șef Constantin Harasim, depozitele necontrolate de deșeuri, în special cele din albia râului Moldova, au constituit cauza pentru care Primăria Cornu Luncii a fost amendată cu 15.000 RON. Nivelul ridicat al amenzii se datorează faptului că abaterile de la normele de protecția mediului sunt mai vechi.
În urma controlului efectuat în luna iunie a acestui an, comisarii de mediu au aplicat o amendă de 1.500 RON, Primăria Cornu Luncii fiind avertizată atunci să își rezolve problemele în ceea ce privește curățenia din comună. Avertismentele au fost însă ignorate. Cel mai grav aspect al acestei situații este faptul că râul Moldova reprezintă sursa de alimentare cu apă a municipiului Fălticeni, curățenia albiei fiind esențială.
Comisarul șef Constantin Harasim a declarat că toamna este sezonul în care Garda de Mediu primește cele mai multe sesizări ce vizează încălcări ale legislației de mediu. Cei care au început să construiască pe timpul verii încearcă acum să finalizeze, depozitând materiale de construcție și deșeuri pe unde apucă, ignorând orice regulă. Comisarii de mediu constată frecvent modul primitiv în care sunt curățate terenurile, prin arderea deșeurilor rezultate, oamenii neluând în calcul poluarea aerului și pericolul extinderii focului. Garda de Mediu Suceava a demarat o activitate de supraveghere a acestor activități de sezon și, acolo unde va fi nevoie, comisarii vor aplica sancțiuni menite să-i conștientizeze pe oameni de importanța respectării normelor de mediu.



Recomandări

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”