Umanitar

Primăria comunei Satu Mare a alocat 20.000 de lei pentru sprijinul refugiaților

Primarul comunei Satu Mare, Toader Adrian Lavric
Primarul comunei Satu Mare, Toader Adrian Lavric

Primăria comunei Satu Mare va aloca suma de 20.000 de lei pentru sprijinirea refugiaților care vin din Ucraina. Inițiativa acestui ajutor a venit din partea primarului Toader Lavric și a fost pusă în discuție în ședința de Consiliu Local. Aleșii PSD și PNL au fost de acord cu propunerea, în schimb cei de la PMP și USR au votat împotrivă. Chiar și așa propunerea a fost adoptată, iar banii vor fi virați către Crucea Roșie Suceava, care va cumpăra ceea ce este necesar pentru a fi trimis către Ucraina.
”În aceste momente dificile trebuie să fim solidari cu vecinii noștri atât de încercați. Trebuie să ne gândim că mâine putem fi noi în locul lor. Sunt momente pe care nu m-am gândit că le voi trăi vreodată, iar oamenii aceștia care își pun la adăpost copilașii trebuie sprijiniți pentru că nu se știe cât va ține războiul. Dacă va fi nevoie vom contribui și în alte modalități pentru a-i sprijini pe refugiați”, a precizat Toader Lavric, primarul din Satu Mare.

Recomandări

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a apreciat Primăria Horodnic de Sus pentru modul în care sprijină mediul de afaceri, dar și pentru cum păstrează tradițiile

Președintele liberalilor, Nicolae Ciucă, a dat Primăria Horodnic de Sus ca exemplu de administrație

Nicolae Ciucă s-a declarat onorat că a putut să-l întâlnească pe meșterul popular cojocar Lungoci Domucă
Nicolae Ciucă s-a declarat onorat că a putut să-l întâlnească pe meșterul popular cojocar Lungoci Domucă

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ, la inaugurarea celui mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa: „Această investiție va reduce numărul de tiruri de pe drumuri, însă eu aștept și autostrada A7”

GRAMPET Group a inaugurat la Dornești cel mai mare terminal de transbordare din Europa pentru transportul cerealelor din Ucraina către portul Constanța
GRAMPET Group a inaugurat la Dornești cel mai mare terminal de transbordare din Europa pentru transportul cerealelor din Ucraina către portul Constanța