– Dacă ar fi sculptat în piatră, manopera ar dura cel puțin câțiva ani, dacă ar fi turnat în bronz, ar costa cu mult peste 3 milioane de lei
Intenția municipalității sucevene, de a realiza un Monument al Eroilor chiar în centrul orașului, în apropierea Casei de Cultură, nu s-a concretizat până acum din cauza cheltuielilor foarte mari pe care le implică acea operă.
Astfel, deși în urma concursului de proiecte organizat vara trecută a fost desemnat câștigător proiectul artistului sucevean Mircea Dăneasă, adică reprezentarea unui înger cu aripile ridicate spre cer, monumentul a rămas doar la stadiul de proiect.
Pe de o parte, primarul Ion Lungu și-a exprimat dorința ca monumentul să fie ridicat în centrul orașului până la data de 25 octombrie, când se sărbătorește Ziua Armatei, dar, pe de altă parte, vrea ca realizarea acestuia să se încadreze în niște limite rezonabile.
“Din discuțiile avute cu Mircea Dăneasă, dacă am merge pe varianta sculptării monumentului, acesta ar fi gata cel mai devreme în doi ani, adică mult prea târziu. Mai exista o soluție, de turnare în bronz a monumentului, la un atelier din București. M-am interesat și acolo, dar prețul este mult prea mare, depășește 3 milioane de lei (30 de miliarde de lei vechi). Cu acei bani se pot realiza foarte multe lucrări de asfaltare a străzilor. Nu renunț la ideea de a realiza acest monument, dar vreau să găsim soluții ceva mai ieftine, cu care să ne încadrăm în maxim 600.000 lei”, a declarat Ion Lungu.
Unul din motivele realizării acestui monument în centrul Sucevei e legat de festivitatea de sărbătorire a eroilor neamului, care în are loc anual în Cimitirul Pacea.
Ion Lungu și-a exprimat de multe ori nemulțumirea vizavi de organizarea acestor festivități la Cimitir, unde se ajunge destul de greu, puțini fiind cei care fac efortul de a se deplasa până acolo.
În plus, realizarea unei opere de artă în centrul municipiului Suceava se înscrie în programul de reabilitare și înfrumusețare a zonei centrale, pentru care vor fi prevăzute fonduri cu destinație precisă, la repartizarea bugetului pe 2007.





