Reclamația depusă de cei doi polițiști locali din Câmpulung Moldovenesc la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava s-a dovedit întemeiată. Inspectorii de muncă trimiși în control la Câmpulung Moldovenesc au constatat deficiențe serioase în privința protejării salariaților care lucrează în aer liber la temperaturi foarte scăzute.
Inspectorul șef al ITM Suceava, Ionuț Crețuleac, a declarat: „Angajaților nu li s-au acordat toate drepturile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 2000 privind unele măsuri ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. Mai exact, angajații nu primeau pauze și băuturi calde, motiv pentru care angajatorului i s-a trasat obligația de a remedia aceste deficiențe. Pentru aceste motive, Primăria Câmpulung Moldovenesc a fost sancționată”.
Inspectorul superior Nelu Andronic și agentul principal Mihai Amanoloae au depus acum câteva zile o plângere la ITM prin care reclamau condițiile inumane în care erau obligați să muncească.
„Pur și simplu am simțit că murim de frig, ne-au lăsat să înghețăm ca niște câini pe drum la minus 20 de grade. Am pornit motorul la mașina personală, cu carburant procurat din salariile noastre de mizerie și la fiecare oră am stat cam zece minute în mașină, cu păturile în cap, ca să nu intrăm în hipotermie. Asta a fost două nopți la rând, ceea ce e ilegal și inuman”, a mărturisit Nelu Andronic.
Atât șeful Poliției Locale, cât și primarul Gabriel Șerban au declarat că nu știau nimic despre nemulțumirile legate de condițiile de muncă. Totuși, după numai o zi de la depunerea reclamației, programul de lucru al polițiștilor locali a fost redus, iar angajatorul le-a oferit și băuturi calde.
Alte 15 firme din județ, controlate de inspectorii de muncă
Primăria Câmpulung Moldovenesc nu a fost singura vizată de controalele care urmăreau respectarea OUG 99/2000. Inspectorii de muncă au călcat pragul altor 15 agenți economici din județ, majoritatea cu activități în aer liber, cum ar fi benzinării, vulcanizări sau piețe. În patru cazuri s-au descoperit deficiențe, iar angajatorilor li s-a cerut să intre în legalitate și să le ofere salariaților toate drepturile.
Conducerea ITM Suceava a anunțat că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, mai exact până când frigul din județ „se va înmuia”.
Probleme reale
Primăria Câmpulung Moldovenesc, sancționată pentru că-i ținea în ger pe polițiștii locali
