Primăria comunei Adâncata va aloca fonduri de la bugetul local pentru investiții într-un post de transformare de mare putere care să facă față consumului casnic, dar și extinderii rețelelor de electricitate. Primarul Viorel Cucu a declarat că în prezent 400 de consumatori ale căror case sunt situate la ieșirea din Adâncata spre satul Fetești reclamă fluctuații mari de tensiune care le-au produs de-a lungul timpului pagube materiale importante și solicită înlocuirea postului de transformare la care sunt racordați.
Viorel Cucu a arătat că a solicitat sprijinul E.On pentru această investiție, care costă în jur de 541.000 de lei, însă nu a primit răspuns favorabil și în consecință a decis să aloce bani de la bugetul local. „La punctul de transformare numărul 4 avem 400 de consumatori și acum nu mai face față în condițiile în care extinderea rețelelor electrice s-a făcut pe o distanță mare. Măsurătorile au arătat că tensiunea se situează undeva între 190-200 de volți în nici un caz 220 cum ar trebui. Fluctuațiile de tensiune au produs în permanență pagube materiale în gospodăriile oamenilor. Întrucât mai avem și 9 case de electrificat e nevoie de înlocuirea transformatorului. Am făcut fel de fel de adrese către E.On în fiecare an am fost prinși în planul lărgit de investiții dar fără finalitate. De când sunt primar am făcut cinci adrese la E.ON și niciodată nu au venit măcar să îmbunătățească punctul de transformare. De aceea suntem nevoiți să facem noi această investiție. Ne luptăm acum să obținem toate avizele necesare”, a explicat primarul.
Viorel Cucu speră ca noul post de transformare să fie montat în acest an. Potrivit acestuia, investiția ar putea fi gata în maxim două luni de zile.