Primari, polițiști, doctori în genetică și cântăreți consacrați au participat, în perioada 5 – 8 august, la „Audițiile pe nevăzute” de la „Vocea României”, emisiune care va fi difuzată în curând la Pro TV, marele premiu pus în joc fiind de 100.000 de euro, informează televiziunea.
Între 5 și 8 august, în platoul din Buftea au avut loc „Audițiile pe nevăzute” pentru cel de-al treilea sezon al show-ului „Vocea României”. Moga și-a aranjat papionul, Brenciu și-a pregătit speech-ul, Loredana și-a lustruit „aura” de divă și Smiley și-a afișat zâmbetul, iar competitia supremă a vocilor a luat startul în forță.
Concurenți cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani din întreaga țară, dar și din Republica Moldova, Serbia și chiar Emiratele Arabe Unite, au venit la „Vocea României”, dornici să își îndeplinească visul prin muzică.
Timp de patru zile, muzica s-a auzit fără oprire, aplauzele au curs în valuri, emoțiile au umplut atmosfera și cele mai bune voci au întors scaunele antrenorilor. Scena a fost luata cu asalt de adevărate personaje. Nu mică le-a fost mirarea antrenorilor când au aflat că cei care le-au întors scaunele sunt polițiști, primari, oameni de afaceri și doctoranzi în genetică.
Artiști care au pătruns deja pe piața muzicală româneasca au încercat și ei să întoarcă scaunele celor patru antrenori, pentru că un scaun întors este un pas în carieră pentru fiecare dintre ei. În competiție au intrat așadar Stella, pe care ascultătorii o cunosc din featuring-ul cu Matteo în piesa „Push it”, Răzvan Onila, fratele unui fost component al trupei Axxa, fostul solist al trupei Desperado, Alexandru Anghel, fratele Monicăi Anghel, și Munner, fost concurent în primul sezon al show-ului „Românii au talent”, care, de curând, a lansat un featuring cu cei de la Mandinga, pe piesa „Bling”.
Pop, rock, muzică veche româneasca, hituri internaționale
Pop, rock, muzică veche româneasca, hituri internaționale ale unor artiști precum U2, Robbie Williams, Eros Ramazzotti, Sting și Adele au răsunat la „Audițiile pe nevăzute” și i-au determinat pe antrenori să își aleagă concurenți cu stiluri extrem de variate.
Nivelul competiției a fost unul foarte ridicat, astfel că de multe ori scaunele celor patru s-au întors în același timp, iar concurenților le-a revenit sarcina extrem de grea de a-și alege viitorul mentor.
Fiecare antrenor a recurs la armele sale pentru a-și atrage în echipă cele mai bune voci, iar în platou a curs cu argumente și replici acide. Cunoscut pentru exuberanța sa, Horia Brenciu a rămas același: pasiunea cu care trăia fiecare vers și dorința de a avea în echipa lui vocea preferată au rupt, la propriu, butonul scaunului său. Problema a fost însă imediat remediată de echipa tehnică, iar Horia a putut apăsa în continuare butonul, de fiecare dată când o voce îi atingea coarda sensibilă.
Tehnicile de a-și atrage concurenții preferați la ei în echipă au fost foarte variate și de această dată. Antrenorii și-au părăsit scaunele pentru a se așeza pe scenă, pe jos, lângă unul dintre concurenți. Horia și-a extins tehnicile de cucerire și asupra susținătorilor, în special asupra mamelor, care, se știe, au o slăbiciune aparte pentru el, Moga a venit cu argumentele rezultatelor sale internaționale, Loredana a fost gata sa le dea o parte din strălucirea ei, iar Smiley este gata să îi primească în familia Hahaha Production.
Nici Pavel Bartoș, prezentatorul show-ului de la Pro TV, nu va uita aceste „Audiții pe nevăzute”. În timp ce intervieva susținătorii unui concurent, Pavel a aflat că a devenit unchi, sora lui aducând pe lume un băiețel. Actorul aștepta această veste, vorbea despre momentul care se apropia, dar nu se aștepta să se întâmple tocmai în timpul unui interviu.
Emoții duble a avut și unul dintre concurenții a cărui soție se afla alături de el, în camera susținătorilor, deși a doua zi de dimineață era programată pentru o operație cezariană. Aceasta a ținut neapărat să fie prezentă în platoul emisiunii și să urmărească live prestația soțului său.
După Ștefan Stan și Julie Mayaya, rămâne de văzut cui va reveni titlul de „Vocea României” și marele premiu de 100.000 de euro pus din nou în joc în cel de-al treilea sezon al show-ului, într-o luptă care se anunță de-a dreptul incendiară, în această toamnă, la Pro TV.