Primar fără Bac, într-o comună unde liceul are promovabilitate zero: Până acum terminam 10 facultăți

Niciun absolvent al Liceului Tehnologic Turburea, din Gorj, nu a promovat bacalaureatul. Ion Bîrcă, primarul din localitate, nu a reușit să obțină diploma, deși are 53 de ani, dar le transmite celor mai tineri să nu îi urmeze exemplu, pentru că la el „a fost un caz fericit”, scrie Mediafax.Ioan Bîrcă, primarul din Turburea are 53 de ani și nu a reușit să obțină diploma de bacalaureat, iar anul acesta, niciun absolvent de la Liceul Tehnologic din localitate nu a luat Bac-ul. Edilul dă vina pe profesori, pentru că nu au făcut meditații cu elevii și le transmite liceenilor să nu-i urmeze exemplul, ci să învețe și să promoveze la sesiunea următoare.Toți cei 16 absolvenți ai Liceului Tehnologic Turburea au fost respinși la examenul de Bacalaureat 2017, un singur candidat obținând media 5,86, iar în urma contestației ar putea fi declarat admis.

Recomandări

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș

Aproape 900 de elevi, în acest an, la Colegiul „Hurmuzachi”. Sportiva Mădălina Amăistroaie, printre invitații festivității de luni

Aproape 900 de elevi, în acest an, la Colegiul „Hurmuzachi”. Sportiva Mădălina Amăistroaie, printre invitații festivității de luni