De obicei, după meciurile echipelor naționale, pariorii se așteaptă la surprize odată cu revenirea jucătorilor în campionatele interne. Nu știu cât de consistentă mai este o astfel de legătură, dar iată că am fost serviți: Real pierde cu scor de neprezentare în fața lui… Eibar, iar Bayern se vede egalată acasă de Fortuna Dusseldorf, după ce în minutul 75 conducea cu 3-1! Pentru Real (locul 6 după 13 etape) n-ar fi nici o noutate că nu performează la intern, dar e cam mult să vină deja a treia înfrângere la cel puțin trei goluri, în condițiile în care cea mai drastică e aia din El Clasico… În schimb, pentru Bayern (locul 5 după 12 etape) ar fi o neașteptată cedare a sceptrului în Bundesliga, mai ales că Dortmund profită de fiecare pas greșit al bavarezilor. Formidabil cum s-a închegat acest grup de la Dortmund, reabilitarea lui Alcacer ca marcator fiind realmente uluitoare. Sper să îl țină balamalele pe Reus, care tradițional stă câteva luni pe sezon. Cât despre Goetze, veteran din perioada Klopp, alături de Reus, să remarcăm că acesta n-a prins decât trei meciuri ca titular, la unul singur fiind integralist. Repede a mai ars acest jucător, după acea perioadă fastă fiind transferat la Bayern și ajungând campion mondial, cu finală decisă prin golul său, pentru ca acum să revină la matcă, fără a reuși să se regăsească.
Sâmbătă am avut și un derby Atletico-Barcelona, neașteptat de urât. Dacă de la oamenii lui Simeone te-ai fi așteptat să-și urmeze scopul minimalist, de la catalani am avut parte de multe nesincronizări și greșeli în transmisia paselor, inclusiv de la Messi, care totuși a reușit să se scoată la spartul târgului. În Italia, Juventus nu clipește, câștigă din fuleu partidele din Serie A, cu 2-0 scor favorit până acum, în timp ce Ronaldo începe să își facă normă de un gol pe meci, egalându-l deocamdată pe Piatek în fruntea clasamentului golgheterilor (Genoa va fi disputat aseară derby-ul cu Sampdoria). În ce privește campionatul din Franța, diferența dintre PSG și restul lumii este încă și mai mare, chiar drastică. Maximum de puncte după 14 etape este dezolant pentru orice competiție, deja ar trebui vânat primul (semi)eșec.