Prima terapie celulară contra ridurilor, autorizată în SUA



Agenția americană de reglementare a medicamentelor (Food and Drug Administration/ FDA) a aprobat lansarea pe piață a primului tratament celular personalizat contra ridurilor, a anunțat, miercuri, Fibrocell Science, compania care a pus la punct această terapie, informează AFP.
Reprezentanții FDA au autorizat acest tratament, denumit Viv (azficel-T), marți, precizează compania Fibrocell Science într-un comunicat.
Viv este primul și, totodată, singurul tratament celular personalizat estetic aprobat de FDA pentru a reduce ridurile la adulți, accentuate în special în momentul în care o persoană zâmbește.
Acest tratament constă în prelevarea unor celule din piele, fibroblaste, și cultivarea lor în laborator pentru ca acestea să se multiplice, fiind apoi reinjectate în riduri pentru a le atenua.
Într-o piele obișnuită, fibroblastele produc colagen, proteine fibroase care asigură țesuturilor o anumită rezistență mecanică în fața forței de întindere.
În testele clinice organizate, pacienții au tolerat foarte bine terapia Viv. Cele mai multe dintre efectele secundare remarcate au constat în slabe reacții cutanate, care au dispărut în mai puțin de o săptămână.
FDA a autorizat comercializarea acestui tratament, după ce a analizat rezultatele obținute în urma a două teste clinice de fază 3, realizate pe un eșantion de 421 de pacienți.
„Folosirea celulelor pacientului, care produc colagen, reprezintă un mijloc revoluționar în tratamentul contra ridurilor nazolabiale, restaurând prospețimea feței”, a declarat Robert Weiss, profesor asociat la facultatea de medicină de la Universitatea John Hopkins, din statul american Maryland, și directorul Institutului Maryland Laser Skin and Vein.
Robert Weiss este cercetătorul care a coordonat aceste teste clinice în cadrul cărora a fost folosită terapia Viv.