Autoritățile de frontieră arădene au depistat primul român care a încercat să iasă din țară pe baza unei cărți de identitate falsificată, deoarece vroia să se întoarcă la muncă în Spațiul Schengen, de unde fusese returnat.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, bărbatul s-a prezentat în punctul de frontieră Turnu, pentru a ieși din țară, legitimându-se cu o carte de identitate eliberată pe numele Ioan O., din localitatea Simeria, din județul Hunedoara.
In urma controlului comun, făcut de grănicerii maghiari și polițiștii de frontieră români, și consultarea bazelor de date naționale, s-a constatat că bărbatul se numește, de fapt, Petre G. (42 de ani) și este din județul Alba. Mai mult, acesta se află în atenția autorităților, fiind suspectat de folosirea de acte false.
Bărbatul a declarat anchetatorilor că a apelat la această metodă deoarece a fost returnat din străinatate și vroia să ajungă din nou în Spațiul Schengen, pentru a-și cauta un loc de muncă.
Petre G. este acuzat de fals privind identitatea, uz de fals și tentativă de trecere ilegală a frontierei, la finalizarea cercetărilor urmând să fie prezentat procurorilor pentru luarea măsurilor legale.
Începând cu acest an, românii pot călători în toate statele UE – mai puțin Suedia – în baza cărții de identitate.
Pașaportul rămâne valabil pentru călătoria minorilor sub 14 ani, în cazul acestora condițiile de ieșire din țară ramânâd neschimbate. Ei pot călătorii în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților sau a reprezentanților legali, pe baza unui pașaport individual sau dacă sunt trecuți pe pașaportul unuia dintre părinți.





