Primul post de televiziune de nunți se va lansa, luna viitoare, în Polonia, România și Rusia, sub numele de Wedding Channel, având ca public țintă clasa de mijloc, din ce în ce mai bine conturată, din Europa de Est.
Potrivit The Guardian, postul, numit Wedding TV, s-a lansat deja în Marea Britanie pe platforma Sky în luna decembrie a anului trecut, încercând să atragă clienți de publicitate cum ar fi cei din industria florilor, florăriilor sau a produselor de înfrumusețare.
Pe lângă programele obișnuite de tip reality show, concursuri și programe de stabilire a unor relații, postul difuzează și o serie de programe speciale de Valentine’s Day. Deși audiența britanică este văzută ca fiind foarte profitabilă – în 2007 fiind estimate 335.000 de nunți, pentru care se vor cheltui aproximativ 5,3 miliarde de lire sterline – postul a anunțat că intenționează să se lanseze și pe alte piețe.
Directorul postului, Marc Conneely, a spus că recentele călătorii spre Rusia i-au deschis ochii cu privire la schimbările deosebit de rapide în ceea ce privește veniturile oamenilor.
„Acum au averi enorme”, a spus el, anunțându-și planurile de lansare a postului în Rusia, Polonia și România până la sfârșitul lunii martie.
„Iar nunțile sunt acele lucruri pentru care oamenii își închid conturile din bancă”, a adăugat Conneely, fost director la MTV.
Primul post de televiziune din lume dedicat nunților a fost lansat pe o piață unde există deja 36 de reviste și 400 de expoziții pe an dedicate acestor evenimente. Dar fondatorii lui sunt de părere că mai este loc și pentru un post de televiziune pe această nișă, și pentru un website care oferă sfaturi pentru tinerii căsătoriți.
Postul, care are un capital inițial de șapte milioane de lire sterline, veniți din partea fondatorilor săi și ai Lyndhurst Gain Investment, speră să se lanseze și pe platforma Virgin Media în curând.
Media
Prima televiziune de nunți, Wedding Channel, se va lansa în România în martie





