Prima ședință literară a Asociației Cenaclu Cultural Educativ Suceava, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Judeteana
Biblioteca Judeteana

Vineri, 7 iulie, începând cu ora 16.00, Biblioteca Județeană Suceava va găzdui prima ședință literară a Asociației Cenaclu Cultural Educativ Suceava (ACCES).
Cu această ocazie asociația își va prezenta membrii fondatori și va expune modalitatea în care va putea accepta eventuali membri asociați.
După o scurtă caracterizare, ACCES va expune ceea ce urmărește din punct de vedere organizațional, cultural și al manifestului asumat, urmând apoi o ședință de cenaclu pe parcursul căreia participanții vor putea citi din propria creație sau din creația unor artiști consacrați.
Sub egida ACCES va fi organizată și o expoziție de pictură a creatoarei Grațiela Țurțu. Accesul este liber, informează universitarul George Mahalu, fondator al Asociației.

Recomandări

Bucovina InBusiness 3.0, un eveniment ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava

Bucovina InBusiness 3.0, un evenimentul ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava
Bucovina InBusiness 3.0, un evenimentul ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava

Videt a inaugurat un nou showroom de optică în Iulius Mall Suceava. Compania estimează o creștere de 40% a cifrei de afaceri în retailul fizic

Grațiela Țurțu a expus 39 de tablouri la Galeria Bibliotecii Bucovinei, oferind publicului „o contabilitate a emoțiilor”