Prima probă a bacalaureatului începe luni la 12.00, din cauza alegerilor



Prima probă a examenului național de bacalaureat, cea orală la limba și literatura română, începe luni la ora 12.00, întrucât sălile de clasă trebuie pregătite după scrutinul electoral de duminică, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educației.
„La probă vor participa peste 200.000 de candidați. Ora 12.00 a fost decisă de minister pentru a fi timp să fie pregătite sălile din centrele de examen în care duminică are loc scrutinul electoral. Luni dimineață, membrii comisiilor vor fi, începând cu ora 10.00, în centrele de examen, unde vor primi subiectele în format electronic. După ora 10.00, nici o persoană străină nu va mai putea intra în centrele de examen”, a mai spus Fedorca.
Anul trecut, proba orală de limba română a început la ora 9.00.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlaral Municipiului București (ISMB), Marian Banu, în Capitală vor fi organizate 109 centre de evaluare a competențelor.
Pentru proba de luni, în București au fost înscriși aproximativ 23.000 candidați, dintre care 19.000 sunt din promoția 2012, restul fiind din anii anteriori. Potrivit lui Banu, doar puțin peste jumătate din totalul celor respinși la bacalaureatul din 2011 ar putea figura printre cei care s-au înscris la proba de luni.
Peste 330.000 de elevi au fost înscriși, până joi, la prima sesiune a examenului de bacalaureat, numărul acesta putând fi modificat, după ce vor ajunge ultimele raportări din județe, a anunțat, joi, ministrul interimar al Educației, Liviu Pop.
Sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului de anul acesta începe în 11-13 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Examenul continuă în 13-15 iunie cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 18-22 iunie de evaluarea competențelor digitale și în 25 – 27 iunie de evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Probele scrise încep în 2 iulie cu testul la limba și literatura română. Pentru 3 iulie este programată proba scrisă de limba și literatura maternă, în 4 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului, iar în 6 iulie candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.
În 8 iulie vor fi afișate rezultatele, iar în 9 iulie, între orele 8.00 și 12.00, vor fi depuse contestațiile. În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluționarea contestațiilor, iar în 13 iulie vor fi afișate rezultatelor finale.
Elevii claselor a XII-a și a XIII-a încheie cursurile vineri, cu trei săptămâni înainte de restul elevilor.