Astronomii au descoperit prima planetă locuibilă din afara sistemului nostru solar. Oamenii de știință au catalogat descoperirea drept un pas uriaș în misiunea de căutare a unor forme de viață în Univers. Planeta a fost localizată de oamenii de știință de la laboratoarele Observatorului Spațial European din Silla, Chile. Potrivit unui studiu care va fi publicat joi în revista Astronomy and Astrophysics, planeta orbitează în jurul stelei Gliese 581, aflate la 20,5 ani-lumină de Pământ.
Este prima dintre cele aproximativ 20 de planete descoperite până în prezent care are o temperatură apropiată de cea a Terrei. Potrivit astronomilor, temperatura medie este cuprinsă între 0 și 40 de grade Celsius, ceea ce permite prezența apei în formă lichidă la suprafață. Este și cea mai ușoară dintre planetele cunoscute și are multe caracteristici similare celor ale Terrei, ce permit imaginarea existenței unei eventuale vieți extraterestre.
Steaua Gliese 581, în jurul căreia orbitează, una dintre cele mai apropiate 100 de stele de sistemul nostru solar, este mult mai mică, mai întunecată și mai rece decât Soarele. Oamenii de știință au avertizat totuși că există încă numeroase necunoscute legate de această descoperire. (antena 3.ro)






