Premieră

Prima operație de protezare a genunchiului, efectuată cu succes la Spitalul de Urgență din Suceava

Pacientul operat acum 10 zile se recuperează cu atele motorizate
Pacientul operat acum 10 zile se recuperează cu atele motorizate

Chirurgii ortopezi din Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au efectuat cu succes prima operație de protezare a genunchiului, deschizând astfel drumul către cea mai dificilă intervenție din ortopedie care poate fi realizată de acum pe plan local.
Operația de înlocuire a articulației genunchiului a fost realizată în urmă cu 10 zile, la un pacient în vârstă de 60 de ani, cu gonartroză, iar următoarea va avea loc joi, 17 martie a.c. Șeful secției Ortopedie, dr. Răzvan Bandac, ne-a declarat, ieri, că medicii specialiști din spital și-au propus mai demult să înceapă efectuarea acestui tip de intervenție și, grație dotării de care dispune acum Spitalul de Urgență, acest lucru a devenit posibil. ”Este o operație foarte tehnică și foarte complexă, care antrenează cel puțin trei chirurgi ortopezi și durează mai bine de trei ore. Se lucrează cu un număr mare de truse și din fericire avem tot ce ne trebuie. Pacientul operat se simte foarte bine, acum face proceduri de recuperare cu kinetoterapeut și cu atelele motorizate din dotarea spitalului”, a afirmat dr. Bandac.
La intervenția de joi, pacientul va primi o proteză totală cu platou mobil, iar în timpul operației medicii vor folosi și aparatul de navigare achiziționat de spital anul trecut, care permite poziționarea perfectă a protezei. Medicii suceveni vor lucra în echipă cu specialiști de la București.
Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, ne-a declarat că este impresionat de modul în care lucrează echipa de la Ortopedie și că aceasta beneficiază de tot sprijinul său, atât în ceea ce privește dotarea cu echipamente, aparatură și materiale sanitare, cât și suplimentarea numărului de medici. Pe lângă cei șapte medici angajați, spitalul mai are contracte de prestări servicii cu alți trei ortopezi ”și tot nu-i suficient”. ”Am solicitat Ministerului Sănătății majorarea numărului de paturi, așteptăm să vedem dacă ni se aprobă, și atunci vom crește și numărul de medici. Facem acum studiul de fezabilitate pentru extinderea secției, astfel încât să le mai facem încă două, trei săli de operație”, a spus managerul.
Recuperarea începe de a doua zi după operație
Ortopedia este una dintre cele mai solicitate secții ale Spitalului de Urgență, mai ales de când aici se fac și operații de protezare de șold. Anul trecut, doctorii suceveni au montat 189 de astfel de proteze.
În ceea ce privește protezele de genunchi, dat fiind faptul că sunt foarte scumpe – între 5.000 și 9.000 de lei o proteză, și reclamă cel puțin trei medici la intervenția chirurgicală, dr. Bandac apreciază că cel puțin în prima fază spitalul va efectua maximum o operație pe lună.
Chiar dacă de regulă în România pacienții cu probleme la genunchi vin mult mai târziu la medic decât cei cărora le este afectată articulația șoldului, dr. Bandac crede că în viitorul apropiat va crește numărul celor care vor apela la această procedură sigură și eficientă pentru eliminarea durerii, corectarea deformării piciorului și care facilitează reluarea activităților obișnuite. Majoritatea pacienților cărora li se reface articulația genunchiului încep exercițiile fizice a doua zi după operație. Kinetoterapeutul spitalului îi învață exerciții specifice pentru întărirea musculaturii picioarelor și creșterea mobilității genunchiului pentru a putea merge pe jos și a face alte activități zilnice imediat după operație.
Mai menționăm că prima intervenție de artroplastie de genunchi a avut loc în 1968. De atunci, inovațiile în domeniul materialelor și tehnicilor chirurgicale au contribuit semnificativ la îmbunătățirea performanțelor acestei intervenții, artroplastia totală de genunchi reprezentând una dintre cele mai de succes proceduri în toată medicina.

Pacientul operat acum 10 zile se recuperează cu atele motorizate
Pacientul operat acum 10 zile se recuperează cu atele motorizate
Procedură protezare genunchi
Procedură protezare genunchi
Prima operație de protezare a genunchiului, efectuată cu succes la Spitalul de Urgență din Suceava
Prima operație de protezare a genunchiului, efectuată cu succes la Spitalul de Urgență din Suceava
Pacientul operat acum 10 zile se recuperează cu atele motorizate
Pacientul operat acum 10 zile se recuperează cu atele motorizate

Recomandări

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași