au fost luați prin surprindere. În afara problemelor acute din municipiul Suceava, în special cele de la intrarea în oraș dinspre Gura Humorului, și traficul de pe DN 17 a fost paralizat în mai multe rânduri și pe mai multe porțiuni. Vehicule grele care nu au mai putut înainta au rămas în drum la intrarea în Stroiești dinspre Ilișești, în pădurea de la Ilișești sau la Vama.
Tirurile au rămas în drum cu tot cu lanțuri antiderapante din cauza gheții de pe carosabil
Ieri, în jurul orei 10.00, de exemplu, în zona de urcare din Ilișești spre Stroiești, două tiruri au rămas în drum pe prima bandă de mers. Asta deși ambele vehicule grele aveau lanțuri antiderapante.
Unul dintre șoferi, Cosmin Bușiță, venea cu marfă din Germania și mai avea doar câțiva kilometri până la destinație, la Șcheia.
„Nu e dat nimic pe carosabil, chiar am mers la un moment dat în spatele unei mașini de curățat și tot patinam în gol. A fost foarte greu drumul după Mestecăniș, iar aici nu am mai putut să înaintez. Iarna i-a luat prin surprindere pe drumari ca în fiecare an”, era revoltat șoferul.
În fața sa era un alt șofer de tir, Gheorghe Popescu. Acesta plecase de la Gura Humorului fără încărcătură.
„Drumarii nu-și fac treaba, acesta este adevărul, așteptăm să vină să ne tragă careva. Sunt cu tirul gol și nu pot urca, deși am lanțuri antiderapante. Asta pentru că jos, pe carosabil, este gheață”, a declarat Gheorghe Popescu. Cei doi șoferi au fost „salvați” în jurul orei 11.00 de un utilaj care a împrăștiat material antiderapant în zona în care cele două tiruri patinau.
Blocaj în pădurea de la Ilișești
Cel mai mare blocaj a fost însă imediat după ieșirea din Ilișești spre Gura Humorului. După ce mai multe vehicule grele dar și autoturisme au derapat, pe sensul de mers Suceava – Gura Humorului s-au format cozi de kilometri. Circulația a fost deblocată abia în jurul orei 11.30. După această oră traficul a revenit la condiții aproape normale.
Comisarul Petrică Jucan, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, a declarat, ieri dimineață, că pe toate drumurile din județ s-a circulat în condiții de iarnă, probleme punctuale, blocaje în trafic, fiind doar cele amintite de pe DN 17.
„Poliția Rutieră a acționat cu toate echipajele de serviciu, plus efective suplimentare, oameni chemați de acasă pentru a se interveni cât mai prompt”, a declarat comisarul Petrică Jucan.
Zonele în care au fost probleme pe DN 17 se află în administrarea Secției de Drumuri Naționale Suceava.