Planuri

Prima întrunire a membrilor Zonei Metropolitane Suceava va avea loc vineri



Primarii, viceprimarii și consilierii locali ai celor opt unități administrative care s-au asociat pentru a înființa Zona Metropolitană Suceava se vor întruni vineri, 9 decembrie, pentru a discuta strategia de dezvoltare a acestor localități, atât în viitorul apropiat, cât și pe termen lung.
“În această primă întrunire vom stabili principiile de organizare ale zonei metropolitane, astfel încât anul viitor, după ce vor fi creionate bugetele proprii ale fiecărei localități, fiecare dintre membri să vină cu propunerile de investiții. Există o mulțime de oportunități de colaborare între localități, astfel încât o investiție să fie realizată mai ușor pentru toți cei implicați”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu, care este și președintele Zonei Metropolitane Suceava.
Asociația de tip Zonă Metropolitană Suceava este compusă din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Bosanci, Adâncata, Ipotești, Mitoc, Moara și Pătrăuți.
Consiliu de Administrație al Zonei Metropolitane Suceava este alcătuit din 57 de membri, numărul reprezentanților fiecărei localități fiind stabilit în funcție de numărul de locuitori – un consilier la 2.000 de locuitori.
Consiliul Director al asocierii de tip metropolitan este format din opt membri – primarii localităților asociate.
Actul de naștere al Zonei Metropolitane Suceava a fost semnat săptămâna trecută, pe 28 noiembrie, când asocierea a fost recunoscută oficial de Judecătoria Suceava.



Recomandări

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava
Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava