La Muzeul de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina s-a deschis, la sfîrșitul săptămînii trecute, expoziția de grup a recent înființatei Asociații de Artă „Nicolae Tonitza” de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Opt creatori, membri ai acestei asociații care s-a constituit prin transformarea cenaclului artistic cu același nume într-o organizație de breaslă statutară, se prezintă în fața publicului sucevean cu un grupaj selectiv alcătuit din 38 de lucrări, pictură, grafică și o piesă tridimensională, deloc stingheră, ci așezată central, ca punct de fugă parcă pentru cele două înșiruiri paralele de pe simeze. Expozanții universitari, absolvenți și studenți, unii dintre ei cu nume deja cunoscute în peisajul plastic al urbei, alții cu sporul de noutate și experiment al celor încă „nevorbiți” artistic, încearcă în formule diferite de expresie plastică, dar cu un pozitiv potențial de complicitate (conferit atît de apartenența la asociația prezidată de Ana Maria Ovadiuc, cît și de faptul că absolut toți, fără excepție, au trecut sau trec încă prin mîna formatoare a maestrului Dumitru Rusu) să-și demonstreze calitățile artistice. Dacă Ana Maria Ovadiuc, cu siguranță cea care comprimă experiența plastică cea mai consistentă, a intrat, așa cum a spus ea, în „zodia melcilor”, cărora le-a pictat cochiliile răsucite cu care a „punctat” cercurile concentrice din scțiunea unei buturugi, Cristina Lauric uzează de intimitatea unui interior de atelier, în care aranjează flori și tărtăcuțe portocalii cărora le strivește parcă substanța cromatică, așternînd-o cu o poftă vizibilă de colorist. O altă Cristină (Anghel) alătură unor naturi statice cîteva expresive portrete în creion cărora li se adaugă, într-o șarjă adumbrită de asemeni de cenușiul grafitului, dar continuată și în formulă cromatică (pastel), chipurile surprinse de Cezar Iacuboaie. Un frumos decupaj de peisaj citadin (un pastel care reconstituie o „geografie” restrînsă și liniștită de curte interioară), dar și o natură statică dominată coloristic de un oranj incendiar expune Gabriela Popoveniuc, iar Evelina Graur ne introduce, uzînd de un cod estetic supraficțional, într-un univers imaginar. Ionela Ududec reconstituie, cu o apreciabilă capacitate de nuanțare, limbajul pierdut sau uitat al iconarilor de odinioară, iar Alexandru Ipătescu, prizonier al unui ultracomplicat simbolism afectiv fecundat de revelații incerte care parcă nu reușesc să se decanteze, glisează între pastel și expresia plastică tridimensională. El este autorul acelei construcții intitulate „Dinții iubirii”, o piesă realizată din alamă și marmură, prin care încearcă să facă vizibil un concept (despre care mărturisește că-l chinuiește de mai mult timp), „cel al zidirii false pe suporturi adevărate”. O expoziție la care graficianul Mihai Pînzaru PIM le-a spus acestor „tineri neliniștiți și entuziaști” că sînt „pozitivi”, iar profesorul și maestrul lor, pictorul Dumitru Rusu, le-a urat „succes și gînduri frumoase”.
