Prima exoplanetă pietroasă cu o densitate similară cu cea a Terrei



Exoplaneta Corot-7b s-a dovedit a fi prima planetă pietroasă, a cărei densitate este similară celei a Terrei, care a fost descoperită dincolo de granițele sistemului nostru solar, potrivit unui studiu al astronomilor europeni, informează AFP.
Astronomii care au anunțat, în luna februarie, că au detectat această planetă grație satelitului Corot, au putut între timp să calculeze masa și densitatea acesteia, declarând că este vorba de o planetă pietroasă, a indicat Organizația europeană pentru cercetări astronomice din emisfera sudică (ESO).
„Este recompensa supremă, am descoperit o nouă Terra”, a declarat Didier Queloz, de la Observatorul din Geneva, coordonatorul acestui studiu. „Corot-7b este planeta care justifică toate eforturile făcute cu satelitul Corot”, a adăugat acesta.
De mici dimensiuni, cu un diametru de 1,8 ori mai mare decât al Terrei, situată foarte aproape de steaua ei, Corot-7b are o masă de cinci ori mai mare decât a Pământului, potrivit datelor științifice colectate cu ajutorul spectrografului HARPS, al telescopului ESO din localitatea chiliană La Silla.
„Corot-7b devine astfel un studiu de caz”, a explicat Didier Queloz, adăugând că cele 374 de exoplanete detectate până în prezent au fost clasificate pe categorii. Cele mai mari, gazoase, asemănătoare lui Jupiter, formate la mare distanță de steaua în jurul căreia orbitează înainte de a se apropia de aceasta, sunt numite „Jupiteri calzi”.
Deși micuță, Corot-7b este o planetă foarte caldă, a cărei temperatură depășește 2.000 de grade Celsius pe fața luminată de steaua ei, deoarece se află la o distanță de doar 2,5 milioane de kilometri de aceasta. La suprafață, planeta ar putea avea oceane de lavă. Condițiile extreme de la suprafața ei fac ca planeta să nu fie un loc propice pentru viață, a explicat Didider Queloz. Prin comparație, Terra se află la o distanță de 150 de milioane de kilometri de Soare.
Situată la circa 500 de ani-lumină de Terra, Corot-7b face un tur complet pe orbită în jurul stelei ei în 20 de ore.
O altă planetă mai apropiată de Terra, Gliese 581, a fost prezentată în luna aprilie ca fiind cea mai mică exoplanetă descoperită până în prezent.
Corot-7b este singura exoplanetă mică a cărei masă este cunoscută cu precizie de specialiști, a explicat același cercetător.
Cercetătorii vor putea să măsoare greutatea și densitatea lui Gliese 581 doar după ce vor putea surprinde trecerea acesteia prin fața stelei ei.
Rezultatele acestui studiu vor fi publicate în numărul din luna octombrie al revistei științifice Astronomy & Astrophysics.