Protocol

Prima ediție europeană pentru România a Festivalului „Întâlniri Bucovinene”

Prima ediție europeană pentru România a Festivalului „Întâlniri Bucovinene”
Prima ediție europeană pentru România a Festivalului „Întâlniri Bucovinene”

La Consiliul Județean Suceava s-a semnat ieri, după amiază, Protocolul de colaborare pentru organizarea celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”. Partea română, alcătuită de reprezentanții instituțiilor administrative și culturale implicate în organizarea festivalului (Consiliul Județean Suceava, Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Complexul Muzeal Bucovina), cărora li s-au alăturat reprezentanți ai organizațiilor etnice din Bucovina, s-a întâlnit cu membrii delegațiilor partenere din Polonia, Ungaria și Ucraina, semnând protocolul pentru organizarea ediției din acest an, ediție care se va desfășura, în etape, în toate cele patru state semnatare. Calendarul manifestărilor marchează, ca și la edițiile precedente, desfășurarea festivalului în luna mai în Polonia (în localitățile Jastrowie și Pila), în luna iulie în România (la Câmpulung Moldovenesc), în luna august în Ungaria (la Bonyhad), iar în octombrie în Ucraina (la Cernăuți). Festivalul „Întâlniri Bucovinene”, organizat în scopul cunoașterii și valorificării culturii populare, a tradițiilor comunităților etnice care trăiesc sau care au trăit în perimetrul bucovinean are ca valori multietnicitatea, multiculturalitatea și buna conviețuire bazată pe înțelegere și respect reciproc. Este, așa cum remarca Zbigniew Kowalski, inițiatorul și principalul organizator al acestei ample manifestări, „un festival care ocupă un loc de excepție în ansamblul festivalurilor folclorice naționale și internaționale din Europa”. Un festival a cărui ediție din acest an va fi „pentru România și Bucovina”, așa cum a subliniat primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Constantin Gabriel Șerban, „prima ediție europeană”.

Recomandări

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai important eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct
CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

27 de formații corale au concurat la Festivalul-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”

A patra ediție a Atelierului „Festivalul ouălor încondeiate” al Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, la Centrul Cultural Bucovina