Eveniment

Prima ediție a “Festivalului Verzei” debutează sâmbătă la Milișăuți

Orașul Milișăuți va fi sâmbătă, 9 septembrie, gazda primei ediții a „Festivalului Verzei”. Festivalul este dedicat ocupației care a devenit tradiție la Milișăuți, și anume cultivarea verzei și castraveților și conservarea acestora prin murare. Organizat de Primăria orașului Milișăuți, în cadrul „Festivalului Verzei” vor avea loc expoziții de produse, concursuri, printre care „Varza uriașă”, o paradă a cailor de rasă, discuții cu specialiștii din domeniul agricol și premierea unor locuitori ai orașului. Festivalul se va încheia sâmbătă după-amiază cu un program artistic susținut de Fanfara Dărmănești, Fanfara Stroiești și echipa de dansuri populare din Iaslovăț.
Așa cum se știe, în toată țara s-a auzit de varza murată de Milișăuți, însă puțini cunosc faptul că această „tradiție” se dezvoltă în zonă încă din anul 1954, atunci când un locuitor, Nicolai Danileț, a început să vândă murături în piețele din capitală. Pentru că afacerea îi mergea bine, la începutul anilor 1960 pe mai toate suprafețele agricole din Milișăuți s-a început cultivarea verzei și a castraveților, și în cele din urmă această îndeletnicire a devenit mijloc de trai pentru cei mai mulți dintre locuitori.

Recomandări

Prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură Dramatică „Cetatea copiilor” 2025, la final

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a
Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

Satul Mihoveni a îmbrăcat haine de sărbătoare la Festivalul „Flori de câmp” organizat de Primăria Șcheia

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Zilele Orașului Milișăuți vor aduce la finalul acestei săptămâni două zile de tradiții, muzică și voie bună

Trupa Fără Zahăr și Cleopatra și Pavel Stratan vor concerta la Zilele Orașului Milișăuți
Trupa Fără Zahăr și Cleopatra și Pavel Stratan vor concerta la Zilele Orașului Milișăuți