Se limpezesc apele

Prima condamnare în cazul Căjvănean, omul de afaceri omorât acum doi ani în fața blocului



Gheorghe Anton, zis „Legionarul” va sta la pușcărie timp de 12 ani
Gheorghe Anton, zis „Legionarul” va sta la pușcărie timp de 12 ani

Procesul în care sunt judecați cei șase indivizi acuzați că au pus la cale jaful urmat de moartea lui Cristian Căjvănean, proprietarul unor case de schimb valutar din Suceava, se apropie cu pași repezi spre final. Tribunalul Suceava a pronunțat deja o condamnare în acest dosar. Gheorghe Anton, zis „Legionarul”, din Adâncata, va avea de executat 12 ani de închisoare, el fiind singurul din grupul celor șase care și-a recunoscut faptele. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care procesul în ceea ce-l privește pe Anton s-a finalizat mai rapid, el beneficiind de prevederile Codului de Procedură Penală care spun că recunoașterea faptei la primul termen de judecată îi poate aduce inculpatului o reducere a pedepsei cu o treime.
„Legionarul” a fost trimis în judecată pentru patru capete de acuzare, pentru fiecare dintre acestea primind pedepse distincte. Astfel, pentru constituirea unui grup infracțional organizat a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru tâlhărie a primit 12 ani, pentru nerespectarea regimului materiilor explozive a fost condamnat la 5 ani de închisoare, în timp ce pentru contrabandă calificată a primit 4 ani de pușcărie. Potrivit legislației din România, Anton va executa pedeapsa cea mai grea, și anume 12 ani de pușcărie.
„Legionarul”, obligat și la cheltuieli judiciare de peste 10.000 de dolari
În afara anilor pe care-i va petrece după gratii, „Legionarul” trebuie să plătească și cheltuieli de judecată în sumă totală de 34.983 de lei. În ceea ce privește latura civilă și pretențiile formulate de familia lui Cristian Căjvănean, judecătorul a decis să disjungă cauza.
Împotriva lui Gheorghe Anton s-au mai luat și alte măsuri. Bunurile ridicate cu ocazia perchezițiilor din vara anului 2009 au fost confiscate. Este vorba de 2.000 de dolari USA, 1.400 de euro și 18.339 de lei, bani pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator la CEC Bank.
Instanța a mai confiscat o tomfă de cauciuc, o bâtă de baseball, o cutie în care se găseau trei cartușe calibru 9 mm, un cuțit cu lama de 20 de cm, o folie cu fir verde și bile, trei cartușe 9 mm cu gaz iritant, un lanț metalic de 47 de cm, cinci cuțite cu lamele de 25, 23, 18, 11 și 10 cm, un arc din fibră de carbon și șapte săgeți, din care trei cu vârf metalic.
Procesul în cazul celorlalți cinci indivizi continuă
Dacă, pentru „Legionarul”, prima parte a procesului a luat sfârșit, de acum urmând a se derula apelul și recursul, pentru celelalte persoane trimise în judecată în acest dosar totul va continua la Tribunalul Suceava. Și asta pentru că nici unul dintre ei nu recunoaște implicarea în uciderea lui Cristian Căjvănean. Cei cinci care sunt judecați în același dosar, toți aflați în stare de arest preventiv, sunt Iulian Spatariu, din Adâncata, Dan Platoc, zis „Cașuba”, în vârstă de 31 de ani, și Constantin Lungu, în vârstă de 29 de ani, ambii din municipiul Suceava, precum și Vasile Crasi, în vârstă de 25 de ani, din Ipotești. În același dosar mai este judecat Alin Novac, în vârstă de 24 de ani, din comuna Dumbrăveni, care a fost prins în iarna acestui an în Anglia și extrădat apoi în România.
Filmul unei crime cu sânge rece
Pe 20 iulie 2009, Cristian Constantin Căjvănean a strâns banii de la mai multe case de schimb valutar și se îndrepta spre casă. Era una dintre puținele seri în care mergea singur spre domiciliul său.
Avea asupra sa echivalentul în lei și valută a 400.000 de lei.
Și-a parcat mașina și mai avea câteva zeci de metri până acasă.
Pe o alee ce trece exact prin fața blocului său, doi indivizi necunoscuți l-au atacat, unul dintre agresori lovindu-l de două ori cu un par în cap.
I-au luat geanta cu bani și au fugit printre blocuri.
Ulterior, unul dintre cei doi agresori, Gheorghe Anton, zis „Legionarul”, din Adâncata, a mărturisit că proprietarul casei de schimb valutar era filat de aproape două săptămâni, povestind cu lux de amănunte cum au pus la cale întregul jaf și cum se așteptau să scoată nu 400.000 de lei, ci 300.000 de euro. Deși, inițial, se știa că proprietarul casei de schimb valutar a fost găsit, inconștient și plin de sânge, la locul faptei, lucrurile nu au stat deloc așa.
Cristi a reușit să se ridice de la pământ și s-a deplasat până la apartamentul său, unde i-a povestit soției ce s-a întâmplat. În momentul în care ambulanța și cadrele medicale au ajuns în zonă, Cristian Căjvănean se afla la domiciliul său și a coborât pe picioarele lui în stradă. La Spitalul Suceava, Cristi Căjvănean a fost operat de urgență, în aceeași noapte, după ce, în urma investigațiilor, medicii au depistat prezența unui cheag de sânge pe creier, produs în urma agresiunii.
Intervenția chirurgicală nu a avut darul să-i salveze viața, deoarece, la scurt timp după înlăturarea hematomului identificat inițial, s-au constatat și alte leziuni pe creier, care continuau să producă hemoragii și care nu puteau fi îndepărtate prin nici o metodă.
Banii au fost împărțiți de cei șase indivizi pe un câmp dintre Ipotești și Bosanci, iar borseta în care se aflau banii a fost arsă.



Recomandări