Promovare

Prima campanie publicitară a Bursei de Valori

Bursa de Valori București a început sâmbătă o campanie publicitară, prima de la înființare, la 1 aprile 1995, pentru a promova piața de capital și încuraja investițiile la bursă.
„Cu un an în urmă, Bursa de Valori București a efectuat un sondaj din care a reieșit că respondenții cunoșteau foarte puține elemente ale activității bursiere. Urmare a acestor rezultate, Departamentul de Relații Publice și Marketing a decis începerea unei campanii structurată pe două direcții strategice. Pe de o parte am organizat un road-show pentru a discuta direct cu factorii de decizie din companiile eligibile să se listeze, iar pe de alta parte am inițiat această campanie în mass-media pentru a determina publicul larg să își îndrepte atenția către piața de capital”, se rată într-un comunicat al Bursei.
Director general al Bursei de Valori București, Stere Farmache, a declarat că prin derularea campaniei se urmărește ca acest tip de investiții să devină mai ușor de înțeles, accesibil și agreabil pentru cei care se gândesc la economiile lor.
„Ca instituție centrală a pieței de capital din România considerăm că este de datoria noastră să explicăm rolul pieței de capital, de a crea cadrul pentru ca acele companii care reprezintă motorul economiei să se finanțeze devenind în același timp mai transparente, și pentru ca populația să își plaseze cât mai eficient resursele financiare”, a afirmat Farmache.
Campania se desfășoară în perioada 24 noiembrie – 21 decembrie și va fi reluată în 2008. Pentru prima etapă este prevăzută difuzarea a două spoturi TV..

Recomandări

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

„Alchimia luminii”, prima și singura expoziție retrospectivă Mihai Cismaru, la Sala Parter a Muzeului de Istorie