Prima acțiune din cadrul Campaniei „Distruge Zidul Indiferenței! Traficul de persoane poate fi prevenit”, la Suceava

Prima acțiune din cadrul Campaniei „Distruge Zidul Indiferenței! Traficul de persoane poate fi prevenit” a avut loc săptămâna trecută la Suceava, la Universitatea „Ștefan cel Mare”. La eveniment au fost prezenți reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANÎTP) – Centrul Regional Suceava, ai Asociației Institutul pentru Parteneriat Social – Bucovina, ca parteneri locali pentru implementarea campaniei, precum și studenții și cadrele universitare de la Programul de studii Comunicare și relații publice din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC). Mesajul campaniei transmis de comisarul Liliana Orza, coordonatorul Centrului Regional Suceava al ANÎTP, s-a canalizat pe conștientizarea în rândurile tinerilor a riscurilor și vulnerabilităților ascunse ale acestui fenomen dinamic și complex care generează victime din ce în ce mai multe. De asemenea, în cadrul prezentărilor care au avut loc, s-a subliniat importanța acțiunilor multiplicatorilor de opinie, în vederea reducerii numărului de informații inexacte și ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului, precum și modalitățile de sensibilizare a populației privind implicațiile traficului de persoane în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării sexuale. Evenimentul s-a bucurat de o largă audiență din partea studenților, care și-au exprimat interesul față de modalitățile de diseminare a mesajului campaniei, precum și față de tehnicile de comunicare a informațiilor care conduc la diminuarea criminalității în domeniul traficului de persoane pe o arie cât mai extinsă la nivelul mediilor sociale.

Recomandări

Shopping City Suceava, partener al campaniei umanitare pentru copiii afectați de inundații, deschide un nou punct de colectare

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân”

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției,  diagnosticării și tratamentului cancerului de sân
Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate