Un adevărat festival al toamnei, în miniatură, sau, altfel spus, la nivelul celor care vin acolo zi de zi, pentru a fi îngrijiți și educați, de la 07.00 la 17.00, a cuprins curtea Creșei nr. 1 Suceava.
Țesături ornate cu frunze galben-arămii, împletituri de paie, dovleci mari și dovlecei cât podul palmei, buchete de flori, în special crizanteme, coșuri cu produse de toamnă și fel de fel de preparate, dulci sau sărate, produse de gospodine, cu roadele toamnei, au devenit atracția a zeci de vizitatori.
Pofticioșii, mari și mici deopotrivă, au cumpărat de toate, de pe la standurile împodobite cu imaginație și grijă, fiind aduse inclusiv covoare cu motive populare, pentru a fi întinse pe jos, dar și pe pereți, cum se făcea odinioară, la casele de la țară.
”Târgul toamnei la Creșa nr. 1 Suceava se află la prima ediție, sperăm să fie de bun augur. Atât noi, cât și cei mici celebrăm venirea toamnei, cu toate bunătățile ei, invităm cât mai multă lume să vină la târg, la edițiile viitoare, să cumpere produsele și să fie de ajutor semenilor noștri. Evenimentul are și o componentă caritabilă – ajutorarea unei familii cu patru copii cu dizabilități. Sperăm să se strângă cât mai mult, să-i bucurăm. Mulțumim părinților și copiilor pentru implicare”, a spus Mihaela Diaconescu, profesor învățământ ante-preșcolar, coordonator al Creșei nr. 1 Suceava. În imobilul din centrul Sucevei, aflat la mică distanță de Palatul Administrativ, învață și sunt îngrijiți 120 de copii cu vârste de la 1 an și trei luni până la 3 ani.
”Felicit echipa Creșei nr. 1 Suceava pentru frumoasa organizare și buna colaborare cu părinții, care s-au mobilizat foarte bine – aceste activități consolidează parteneriatul familie – grădiniță – comunitate.
Această activitate este prima de acest gen organizată aici, deoarece anul acesta Creșa nr. 1 a devenit structură în cadrul Grădiniței cu Program Normal Obcini, fiind angajate 12 educatoare”, a precizat Maria Todereanu, inspector școlar pentru educație timpurie în cadrul ISJ Suceava.
Creșa nr. 1 este foarte importantă pentru comunitatea suceveană. Părinții ocupați au nevoie de acest sprijin, pentru a se dedica activităților lor, oferindu-le în același timp copiilor și o bază educațională profesională, care îi pregătește atât pentru viața alături de semenii lor, cât și pentru anii de învățământ care urmează.