Vedetele Teatrului „Balșoi” din Moscova vor oferi sucevenilor, sâmbătă, 4 octombrie, la ora 20:00, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, spectacolul „Gala baletului rus”. Spectacolul are în program fragmente din nouă balete renumite, printre care „Lacul lebedelor”, „Corsarul”, „Spărgătorul de nuci”, „Carmen”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Don Quijote”.Pe scena suceveană vor urca prim – soliști ai Teatrului „Balșoi” Moscova, Nina Kaptsova, Yan Godovsky, Anastasia Yatsenko, alături de artiștii Maya Dumchenko și Vladimir Shklyarov, prim-soliști ai Teatrului Academic Mariinsky. Președintele Asociației Culturale de Teatru, Muzică și Film „Dracula”, Anghel Stoian, a spus că va aduce în fața publicului sucevean vedete ale Teatrului „Balșoi”, dar și ale altor trei teatre de renume din Rusia. Toți sucevenii care aleg să participe la acest eveniment cultural vor primi, la intrarea în sala de spectacol, un chestionar, în vederea realizării unui sondaj de opinie cu privire la poziția pe care autoritățile publice o au față de o problemă atât de delicată cum este consumul de droguri. Biletele pentru spectacolul de balet s-au pus în vânzare la secretariatul Casei de Cultură Suceava, telefon 0230 523718.Un bilet costă, în funcție de așezarea locurilor în sala de spectacol, 50, 70 sau 100 de lei. Elevii și studenții pot intra la spectacol „doi pe un bilet”. Banii din vânzarea biletelor vor fi folosiți la organizarea altor evenimente culturale, în cadrul proiectului „Artă contra drog”.
Balet
Prim – soliști ai Teatrului „Balșoi” Moscova, pe scena suceveană






