Prim-adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi, colonel Liviu Dorin Roman, a fost eliberat din funcție



Prim-adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi, colonel Liviu Dorin Roman, a fost eliberat din funcție
Prim-adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi, colonel Liviu Dorin Roman, a fost eliberat din funcție

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, Costică Silion, a dispus, joi, în urma evaluării capacității manageriale a conducătorilor structurilor instituției, eliberarea din funcție a mai multor ofițeri.
Potrivit unui comunicat al Comandamentului Național al Jandarmeriei, joi a avut loc ședința Consiliului Militar al Jandarmeriei Române pe trimestrul trei, în prezența chestorului-șef Anghel Andreescu, secretar de stat, șeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și a generalului de brigadă Costică Silion, inspectorul general al Jandarmeriei Române.
”În cadrul ședinței a fost analizată activitatea comenzilor unităților de jandarmerie privind capacitatea managerială, exercitarea actului de comandă, însușirea principiilor manageriale specifice mediului militar, în scopul uniformizării actului de conducere și al eficientizării managementului instituțional la nivelul tuturor structurilor Jandarmeriei” arată CNJ.
În urma evaluării capacității manageriale a conducătorilor structurilor Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Costică Silion a dispus atenționarea a nouă comandanți și inspectori șefi, precum și a zece prim-adjuncți pentru „superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor și lipsă de interes în îndeplinirea sarcinilor de serviciu”.
De asemenea, începând de joi a fost dispusă eliberarea din funcție a coloneilor Gheorghe Hărăbor, inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Constantin Damian, prim-adjunct al inspectorului-șef al IJJ Constanța și Constantin Andriescu, adjunct al inspectorului-șef al IJJ Constanța, pentru „favorizarea producerii unui eveniment grav prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și sarcinilor de serviciu”.
Colonelul Liviu Dorin Roman, prim-adjunct al inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, a fost eliberat din funcție pentru „dezinteres și superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu”.
Un șef de serviciu din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei a fost eliberat din funcție pentru „compromiterea onoarei și demnității militare, dezinteres și superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu”.
Potrivit generalului de brigadă Costică Silion cei care cred că celebra zicală ”merge și așa” se aplică în Jandarmerie, ”se înșală amarnic”.
”Voi operaționaliza și voi eficientiza această structură până la maximul permis de actualele resurse financiare și logistice. Totodată, țin să-i avertizez pe cei care nu au înțeles să-și facă, pe deplin și cu pasiune, meseria de jandarm, și în special pe șefii fără chef de muncă din această Armă, că vor urma celor aspru pedepsiți astăzi” a menționat Silion.