Există un loc pe lumea asta, unde mi-aș dori să ajung mai mult și mai mult: Praga. Dar nu m-ar interesa să parcurg vizual cine știe ce monumente istorice, nu. M-ar interesa doar să beau câteva beri în crâșma „La potiru”, preferata dragului nostru prieten, soldatul Švejk, personajul cărții iubite de un întreg pământ.
Ce filozofie de viață mai avea și blândul Švejk! Există pe lumea asta oameni, precum căpitanul Wenzel, care-ți amărăsc zilele; cu ei nu o poți scoate la capăt, oricât te-ai munci. În fața lor, se cade să ai o viziune cosmică a lucrurilor: „Ce este căpitanul Wenzel față de măreția naturii? Un zero.”
Aceeași viziune cosmică asupra micilor inconveniente pământești îl face pe bufleiul soldat să pronosticheze, rotindu-și ochii peste câmpul de bătaie: ”După război, o să fie aici o recoltă grozavă. Ăștia n-au să trebuiască să cumpere făină de oase; e foarte avantajos pentru țărani când le putrezește un regiment întreg pe pământurile lor; e un îngrășământ bun.”
E foarte avantajos pentru noi că Praga, zisă „Orașul de aur”, a născut în 1883 doi scriitori de geniu: Kafka și Hašek. Multe sunt potrivirile dintre ei: inclusiv că au murit tineri, la 40, respectiv 41 de ani… Inclusiv depresiile, care îi marcau puternic… Inclusiv faptul că operele lor fundamentale – Soldatul Švejk și Procesul – au rămas neîncheiate. Dar dacă primul, Kafka, s-a apărat de asprimile vieții decolând literar în fantastic, al doilea a făcut-o alegând realismul cel mai frust. Însă opera ambilor a manifestat o înclinație deosebită pentru culoarea neagră și pentru nesfârșitele ei nuanțe.
Marca Škoda, după cum se știe, a devenit parte integrantă a brandului Volkswagen, în traducere „Automobil popular”. Švejk nu-i nici el decât un vehicul popular, accesibil oricui. Cu el, lumea poate fi survolată în condiții de maxim confort, asigurând priveliști de neșters.
Și nu uitați să vă întrebați, când vă face șicane șeful, vameșul sau polițistul: în fond, ce-nseamnă ei, „față de măreția naturii”?
